Ce s-a discutat în CSAT. Principalul aspect de pe ordinea de zi care nu a mai fost dezbătut
Data publicării:
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a fost suspendată marţi după mai mult de patru ore, urmând ca discuţiile pe subiectele aflate pe ordinea de zi să fie reluate în 19 decembrie. Au fost discutate subiecte de pe ordinea de zi mult mai în detaliu, dar nu despre bugetele instituţiilor de securitate, a precizat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.
„A fost o agendă cu multe subiecte şi cred că a fost o stare, o situaţie mult mai bună decât alte momente ale CSAT-ului. Adică au fost dezbătute subiecte de pe ordinea de zi mult mai în detaliu, cu mai multe argumente de o parte şi de cealaltă.
Motivaţia, în fine, nu stau să intru în amănunte, totuşi preşedintele e cel care comunică în zona CSAT, dar după cum aţi văzut, dânsul a decis suspendarea acestei reuniuni şi amânarea discuţiilor pentru data de 19 decembrie”, a spus Eugen Teodorovici, perezent la discuţii. Întrebat dacă au fost probleme la discuţii despre bugetele instituţiilor de securitate, ministrul a răspuns că nu s-a discutat acest aspect.
„A fost un punct care era spre finalul agendei. Aici am cerut să fie introdusă pe ordinea de zi de astăzi acest punct şi am fost plăcut surprins că s-a agreat ca acest punct să fie discutat, numai că a fost la finalul agendei şi nu a mai apucat să fie discutat”, a spus ministrul.