Ce probleme au de rezolvat liderii USL, după ce se întorc din concediu

Data publicării:
usl

În topul listei premierului este privatizarea CFR Marfă care trebuie finalizată. Mai exact, Victor Ponta va trebui să decidă dacă publică în Monitorul Oficial Hotărârea de Guvern prin care această companie este vândută Grupului Feroviar Român. Aceasta după ce reprezentanții CSAT au precizat că nu intră în competența acestui consiliu să dea un nou aviz pe hotărârea de privatizare. Responsabilitatea revine Ministerului Transporturilor și Guvernului.

O altă problemă nerezolvată este numirea unui ministru la Transporturi. Nominalizat este liberalul Ovidiu Silaghi, însă președintele Traian Băsescu a dat de înțeles că ar putea să nu accepte această soluție. În aceste condiţii, Victor Ponta şi Crin Antonescu vor trebui să vină cu o altă propunere pe care însă șeful statului nu o mai poate refuza.

Liderii USL au de clarificat şi un alt subiect sensibil: impozitarea veniturilor din chirii. Liberalii şi social-democraţii au avut declaraţii contradictorii pe acesă temă. De altfel, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu pune presiune asupra lui Crin Antonescu pentru a nu accepta impozitul, motivând că o astfel de măsură va fi decontată de PNL la europarlamentare.

Victor Ponta şi Crin Antonescu trebuie sa medieze şi numeroasele conflicte din teritoriu, între PNL și PSD, care au ajuns la cote alarmante. În unele județe, protocolul a fost rupt, iar PNL a făcut alianţe cu PDL în consiliile locale şi judeţene. Conflicte mari sunt în județele Dâmboviţa, Vâlcea, Botoşani şi Covasna.

Cea mai pare dispută pare să aiba loc la Ilfov. Senatorul PSD Gabriela Firea îl acuză pe preşedintele CJ, liberalul Marian Petrache, că a oferit fonduri mai multe primarilor PNL din judeţ şi că dă funcţii apropiaţilor săi. În replică, Marian Petrache spune că declarațiile Gabrielei Firea nu sunt decât niște calomnii şi ca face jocuri de interese.

Liderii USL trebuie să gasească urgent o rezolvare și la problema incompatibilității mai multor edili, după ce au fost administratori la firme care aveau contracte cu primăriile conduse de ei.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...