Ce întrebare ar pune Traian Băsescu la referendum. „Aș face-o mai inteligent”
Data actualizării: Data publicării:
Fostul președinte Traian Băsescu a criticat la Digi24 cele două teme propuse de actualul șef al statului, Klaus Iohannis, pentru referendumul din 26 mai. El spune că, dacă ar mai convoca un referendum, ar reveni la întrebarea referitoare la Parlamentul cu 300 de parlamentari.
„Aș face-o mai inteligent de data asta”, a spus el.
Traian Băsescu a spus că temele președintelui sunt „vulnerabile la Constituție”, deoarece parlamentarii nu sunt sancționați pentru că nu respectă voința poporului, așa că nu pot fi obligați să modifice Constituția.
„Greșeala în 2009 a fost că am propus parlament unicameral cu 300 de parlamenari. Asta obligă la revizuirea Constituției. De data asta aș întreba: sunteți de acord ca Parlamentul să aibă 100 de senatori și 200 de deputați? Atribuția de a stabili numărul de deputați și senatori ar fi prin lege, nu prin Constituție”, a spus Traian Băsescu la emisiunea 24/7.
Fostul președinte spune că este sceptic în ceea ce privește șansele unui referendum pe justiție, dar că îl va susține, „având în vedere riscurile eșecului”.