CCR amână decizia privind Statutul Parlamentarilor
Data publicării:
Precedentele sesizări se refereau la sancţiunile pentru incompatibilităţi și au fost admise de Curte, iar cea de-a treia contestaţie a venit din partea preşedintelui Traian Băsescu. În documentul transmis CCR, şeful statului arată că Parlamentul îşi arogă, prin modificările aduse statutului, o parte din atribuţiile magistraţilor.
Traian Băsescu se referă la articolul care îi obligă pe procurori să prezinte probele şi temeiurile pentru care solicită ridicarea imunităţii unui ales al poporului.
Consecința amânării unei decizii la CCR este că Parlamentul va continua să funcționeze după vechiul statut, așa cum o face, de altfel, de la începutul anului.