Preşedintele Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR), Marian Oprişan, consideră că ar fi corect ca un preşedinte de Consiliu Judeţean sau un primar de muncipiu reşedinţă de judeţ să câştige 15.000 de lei pe lună net, el afirmând marţi, la Parlament, că suma prevăzută în proiectul Legii salarizării este mică în raport cu responsabilităţile avute.
”Cel mai corect ar fi ca un preşedinte de Consiliu Judeţean sau un primar de muncipiu reşedinţă de judeţ să câştige 15.000 de lei (aproximativ 3.300 de euro - n.r.) pe lună net”, a declarat Marian Oprişan la Adunarea Generală a Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, potrivit News.ro. El a precizat că suma prevăzută în proiectul Legii salarizării pentru aceştia este mică în raport cu responsabilităţile avute.
”Noi, preşedinţii de Consilii Judeţene, nu putem să nu apreciem eforturile Guvernului de a trece prin Parlament Legea salarizării. Este pentru prima oară când un Guvern abordează cu curaj această situaţie, pentru că în România trebuiau puşi oamenii fiecare la locul lui şi retribuiţi în funcţie de ceea ce ştiu să facă. Cât de mare sau cât de mic este salariul acum al unui primar sau al unui preşedinte de Consiliu Judeţean, vă spun că în raport cu responsabilităţile pe care le are un preşedinte de Consiliu Judeţean sau primar, chiar şi suma prevăzută în proiectul de lege privind salarizarea, după părerea mea, este mică. Dar este un început şi eu sunt convins că, dacă din punct de vedere economic România merge în direcţia dorită (...), atunci şi salariile vor fi unele bune”, a explicat Oprişan.
Potrivit proiectului Legii salarizării votat de Senat, salariul brut al unui preşedinte de Consiliu Judeţean urmează să fie de 13.050 lei, adică aproximativ 10.000 lei net.