Cătălin Predoiu, propunerea PNL pentru funcția de premier, îl atacă pe Victor Ponta, premierul în funcție

Data publicării:
Catalin-Predoiu-predoiuro 1

Sursa foto: blog Cătălin Predoiu

Reacția vicepreședintelui PNL vine după ce premierul Victor Ponta a criticat decizia liberalilor de a depune o moțiune de cenzură. Cătălin Predoiu spune că premierul mimează responsabilitatea și ar fi trebuit să demisioneze după alegerile prezidențiale. „Am luat act de noua ţinută a premierului Victor Ponta, aceea a mimării responsabilităţii, echilibrului şi a dorinţei de dialog cu reprezentanţii opoziţiei pentru găsirea soluţiilor necesare şi ajungerii la un consens în ceea ce priveşte viitoarea reprezentare în Parlament şi a mecanismelor prin care vor fi aleşi viitorii parlamentari.

Ar fi fost mult mai bine pentru România şi pentru români dacă domnul Victor Ponta ar fi dat o dovadă adevărată de responsabilitate şi şi-ar fi prezentat demisia imediat după votul din 16 noiembrie, aşa cum, de altfel, a şi anunţat că s-a gândit la un moment dat. Ar fi fost bine dacă şi-ar fi dus gândul până la capăt şi l-ar fi concretizat în acţiune. Era un gând bun. Iar românii i-ar fi fost recunoscători.”, scrie Predoiu pe blog.

Vicepreședintele PNL spune că opoziția este interesată de dialog, dar îi transmite lui Victor Ponta să „renunțe la masca ipocriziei” și îi adresează câteva întrebări pe teme presante:

1) Pomenile electorale aruncate cu multă voioşie în campania electorală şi prăbuşirea investiţiilor. Are premierul Ponta vreo vină? Se simte responsabil?

2) Gradul scăzut al absorbţiei fondurilor europene, mult sub cuantumul l-a care s-a angajat guvernul pe care îl conduce. Are premierul Ponta vreo vină? Se simte responsabil?

3) De ce România, ţară europeană, nu are un sistem bine pus la punct de intervenţie în cazul accidentelor, iar oamenii mor cu zile, cum s-a întâmplat în cazurile Apuseni şi Sutghiol. Are premierul Ponta vreo vină? Se simte responsabil?

4) De ce programe naţionale de sănătate nu sunt finanţate (ex.: hemofilie şi scleroza în plăci) corespunzător. Are premierul Ponta vreo vină? Se simte responsabil?

5) De ce în România, ţară europeană, se dă o ordonanţă de urgenţă pentru a reglementa problema de plagiat a unei singure persoane? Are premierul Ponta vreo vină? Se simte responsabil?

„Nu mă aştept ca domnul Ponta să aibă curajul de a răspunde întrebărilor adresate, însă îi confirm disponibilitatea Opoziţiei de a dialoga pentru găsirea celor mai bune soluţii pentru binele public.” încheie Predoiu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...