Cătălin Ivan (PSD): Vizita Victoriei Nuland are conotaţie pozitivă. Nu a reproşat ceva Guvernului

Data publicării:
catalin ivan - 4839885-Mediafax Foto-Stefan Micsik 1

„Vizita asistentului secretarului de Stat al SUA, Victoria Nuland, are o conotaţie profund pozitivă pentru parteneriatul dintre România şi SUA şi a reprezentat un prilej de reiterare a sprijinului Statelor Unite pentru ţara noastră. De asemenea, Victoria Nuland a venit la Bucureşti pentru a transmite, din partea preşedintelui Barack Obama, un mesaj de felicitare a Executivului si cetăţenilor romani pentru împlinirea a 10 ani de la aderarea României la NATO şi nicidecum pentru a reproşa ceva Guvernului”, a susţinut Ivanm citat de Mediafax.

Ivan a denunţat „mesajele negative” promovate de „propaganda băsistă”, care au fost „desfiinţate” de către diplomatul american.

Purtătorul de cuvânt al PSD a mai susţinut că mesajele lui Nuland referitoare la Republica Moldova sunt „un avertisment dat lui Traian Băsescu, care promovează un discurs lipsit de prudenţă în ceea ce priveşte unirea Republicii Moldova cu România si, deopotrivă, o confirmare privind corectitudinea discursului moderat şi constructiv, promovat de premierul Victor Ponta pe această temă”.

Vizita diplomatului american are loc în contextul declaţiilor care au îngrijorat administraţia SUA privind independenţa justiţiei şi statul de drept din România.

„Este îngrijorător când există atacuri la adresa independenţei sistemului judiciar, este îngrijorător când politicieni din orice partid aleg să intre în dispute pe marginea deciziilor justiţiei”, a declarat Victoria Nuland, în cadrul unei întâlniri cu jurnaliști români.

Oficialul american a adăugat că a fost un „accident” faptul că a sosit în România într-un moment în care premierul Victor Ponta avea alt program.

Preşedintele Traian Băsescu s-a întâlnit, aseară, cu adjunctul secretarului de stat american, Victoria Nuland, aflat într-o vizită de două zile în România.

Cu toate că întrevederea a fost anunţată oficial, jurnaliştii nu au putut asista la discuţii. Imagini de la întâlnirea de aproximativ o oră au fost date publicităţii ulterior de Administraţia Prezidenţială.

Prezenți la întâlnire au fost și atașatul cu afaceri al ambasadei SUA, Duane Butcher, și consilierul prezidențial Cristian Diaconescu.

Tema principala a vizitei oficialului american în România este consolidarea statului de drept. Victoria Nuland urmează să se întâlnească astăzi şi cu reprezentanţi ai societăţii civile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri