Carmen Dan: Intervenţia în forţă a jandarmilor se face în baza acordului dat de prefect. Se poate și verbal

Data actualizării: Data publicării:
Carmen Dan Parchetul General_Inquam Photos George Calin (2)
Foto: INQUAM_George Călin

Intervenţia în forţă a jandarmilor la protest se face în baza acordului verbal dat de prefect, redactarea ordinului de intervenţie făcându-se ulterior, a declarat marţi ministrul de Interne Carmen Dan, la dezbaterea moţiunii simple din Camera Deputaţilor, prin care liberalii îi cer demisia pentru intervenţia Jandarmeriei de la mitingul din 10 august din Piaţa Victoriei. Carmen Dan a spus că în lege se vorbeşte doar de aprobarea, de acordul dat de prefect unei acţiuni, nu de semnarea unui document intitulat „ordin de intervenţie”.

Carmen Dan Parchetul General_Inquam Photos George Calin (2)
Foto: INQUAM_George Călin

A trecut o lună de la miting şi observ aceeaşi superficialitate în abordarea legalităţii intervenţiei jandarmilor. În lege se vorbeşte doar de aprobarea prefectului pentru intervenţia în forţă. Înseamnă acordul unei acţiuni. Vă reamintesc ce am declarat pe 11 august. Nu am declarat că semnează. Intervenţia se face în baza acordului, nu în baza semnării documentului intitulat ordin de intervenţie. Astfel de decizii se iau în mod operativ. Dacă nu este prefectul acolo? Aşteaptă Jandarmeria să vină prefectul de acasă să redacteze ordinul? Credeţi că prefectul se află la orice manifestare? Se opreşte timpul în loc în aşteptarea ordinului redactat? (...) Ordinul de intervenţie poate fi şi verbal, iar redactarea lui se face ulterior”, a declarat marţi în Parlament ministrul Carmen Dan.

Ea a spus că este regretabil că au fost afectaţi de intervenţia jandarmilor şi oamenii paşinici.

Este regretabil că intervenţia a afectat şi oamenii paşnici, şi prezint scuze. Am convingerea că oamenii s-au dus să participe la un protest paşnic, alţii însă s-au dus cu intenţia de a dărâma violent acest Guvern”, a adăugat ea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri