Foştii miniştri Daniel Chiţiu şi Andrei Gerea şi alţi zece parlamentari i s-au alăturat lui Călin Popescu Tăriceanu. Acesta vorbeşte chiar de un număr mai mare de susţinători ai proiectul său.
„Sunt colegi care și astăzi m-au sunat să îmi spună că vor să se alăture. I-am invitat. Probabil că sunt 20 sau peste”, a spus președintele Senatului, care a răspuns că printre aceștia se numără Mihai Stănișoară și Daniel Barbu.
Vicepreședintele PNL Ludovic Orban îi avertizează pe demisionari că fac jocurile adversarilor din PSD. În replică, deputatul Graţiela Gavrilescu spune că actualul PNL nu mai este un partid liberal, în timp ce Daniel Chiţoiu susţine că formaţiunea nu mai este nici democratică.
„Cei care pleacă azi din PNL nu pleacă la Tăriceanu, ci la PSD. Pleacă pentru că sunt trădători de profesie, mă refera la Stănișoară și Cupa, care abia au fost primiți în PNL”, a spus Ludovic Orban.
„Viitorul partid pe care îl va forma Călin Popescu Tăriceanu este adevăratul partid liberal care va duce stindardul liberalismului în România”, a spus Grațiela Gavrilescu.
,,PNL este un partid stăpânit de haos, un partid în degringoladă, un teren de bătălie între grupurile lui Antonescu şi Iohannis. Este de-a dreptul penibil modul în care se joacă alba-neagra cu candidatul la alegerile prezidenţiale”, a spus și Daniel Ghițoiu.
Pentru a se putea înregistra ca partid politic, noua formaţiune trebuie să adune semnăturile a 25.000 de susţinători din cel puţin 18 judeţe ale ţării.