„În vreme ce domnul Ponta are numai atitudini defensive, refuză să răspundă la nivelurile de insultă pe care le licitează mereu domnul Antonescu – chelner, moșier – de asemenea a mai făcut o precizare că nu va veni cu un guvern USD, în vreme ce domnul Antonescu forțează continuu. E problema lui personală, nu o face nici măcar în folosul PNL-ului”, a declarat Cristian Tudor Popescu, la Digi24.
„Partidul Național Liberal nu are de câștigat nici din a merge pe liste separate față de PSD la alegerile europarlamentare și cu atât mai puțin prin ieșirea de la guvernare”, a adăugat jurnalistul.
El a subliniat că dacă Victor Ponta, Călin Popescu Tăriceanu sau Traian Băsescu – chiar dacă din punct de vedere tactic – sunt pentru menținerea PNL la guvernare, singura persoană care forțează ieșirea PNL de la guvernare pare a fi Crin Antonescu.
„Factorul determinant este Crin Antonescu, care pierde oricum. Dacă USL se rupe, atunci pierde și PNL – care nu va scoate în alegerile europarlamentare un scor mai bun decât cel pe care l-ar fi avut pe liste comune cu PSD – domnul Crin Antonescunu mai are șanse la președinție. Își face iluzii dacă dreapta o să-l îmbrățișeze după toți acești ani de lipire de PSD. Dacă USL nu se rupe, atunci domnul Antonescu va ieși diminuat din toată această convulsie, colcăială, pentru că poziția sa a fost timpul de forțare, de rupere”, a precizat Cristian Tudor Popescu.