C. Antonescu: Poate ar trebui să impunem în Constituţie că foştii preşedinţi nu se întorc în politică

Data publicării:
crin 20antonescu 20resize1 20mediafax 20foto 20octav 20ganea-51946

Declaraţia președintelui PNL Crin Antonescu a venit în contextul în care a susţinut că se aştepta ca Traian Băsescu să se decidă asupra revenirii în viaţa politică la finalizarea mandatului.

„M-am răzgândit, nu mă mai retrag din politică” după 2014, a spus miercuri, la Viena, preşedintele Traian Băsescu. Declaraţia surprinzătoare a şefului statului a fost făcută la întâlnirea cu reprezentanţi ai comunităţii românilor din Austria, care a avut loc la Ambasada României.

„Cred de principiu că nu ar fi rău ca la un moment dat să se aşeze, dacă nu la nivelul legii, dar măcar ca o cutumă, ca cine a ajuns o dată preşedinte al României să considere asta vârful şi capătul carierei sale politice, cumva după maniera americană, pentru că nimeni n-a văzut un preşedinte al SUA care după aceea să fie din nou senator, deputat, să se lupte acolo pentru o nouă candidatură”, a declarat azi Crin Antonescu, potrivit Mediafax.

„Dacă vrem cu adevărat să avem pe viitor un preşedinte cât mai puţin partizan, deloc partizan dacă se poate, un preşedinte care să nu mai reprezinte acolo interesele unui partid, poate că acest lucru ar trebui impus şi prin lege, sau prin Constituţie. Ai ajuns preşedinte, fă-ţi mandatul de preşedinte având în minte că nu mai ai treabă cu niciun partid, că nu te întorci după aceea într-un partid sau în viaţa politică”, a explicat Crin Antonescu.

Preşedintele PNL a precizat că această propunere nu are legătură cu anunţul făcut de Traian Băsescu.

Ulterior, Antonescu a fost întrebat dacă această propunere va fi făcută în cadrul procesului de revizuire care a fost declanşat în Parlament.

Pot fi mai greu impuse printr-o lege, ele ar trebui impuse printr-un ethos, printr-o cultură publică şi probabil că, dacă va exista un preşedinte care va da acest exemplu, va fi mai uşor pentru următorul. Am putea discuta şi de impunerea prin Constituţie”, a afirmat liderul PNL.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Care este vârsta maximă până la care poți conduce în România? Ce prevede Codul Rutier
Digi FM
Ceasul purtat de Mark Zuckerberg a devenit viral. Cât costă și de ce este extrem de rar
Pro FM
Nelly Furtado, apariție rară în costum de baie: E în regulă să fiți OK cu ce vedeți în oglindă. Nu are...
Film Now
Dezvăluiri despre Jennifer Lopez, după ce a divorțat oficial de Ben Affleck: „Basmul promis s-a transformat...
Adevarul
Cristian Tudor Popescu îi sugerează lui Iohannis ce să discute cu Trump. „Nu vreți și România?”
Newsweek
Se dau 3.000 lei în plus la pensie. Șeful Casei de Pensii spune care pensionari iau banii. Și cum?
Digi FM
Tudor Chirilă, convins de o prezentatoare TV să-și cumpere o casă veche pe lângă Sibiu. FOTO după...
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Pisica care a cucerit TikTok-ul. Poziția hilară în care doarme i-a adus 4 milioane de vizualizări
Film Now
Îndrăgostit până peste cap. Hugh Jackman, de mână cu Sutton Foster, la patru luni de la despărțirea de soție
UTV
Elena Viscu, declaratii transante despre relatia cu CRBL. „Sunt eu cu chipul acesta de zana, dar pana la...