C. Antonescu, după măsurile anunţate de Guvern: Singurul beneficiu pentru mediul de afaceri a fost menţinerea cotei unice

Data publicării:
antonescu digi24 4-1

„Soluţii petru a face acum (reducerea CAS – n.r.) cu 3%, nu cu 5%, existau, soluţii de compensare, de mişcare în interior a banilor din buget, dar poziţia FMI a fost că o asemenea modificare, în sensul scăderii - pentru că FMI este imediat de acord cu creşteri de taxe, dar foarte dificil cu scăderi - a fost că nu poate o lua în calcul acum, ci trebuie să facă mai multe studii de evaluare. Avem în vedere evaluarea pe care o vor face în primăvară, astfel ca măsura să intre în vigoare cu 5%”, a spus Crin Antonescu.

Referindu-se la acciza pe litrul de carburant, Antonescu a precizat că acestea nu sunt impozite şi nu reprezintă fiscalitate. „Se generează o creştere de preţ, sunt o împovărare a coşului zilnic, a celor care consumă carburant, dar nu e vorba de o mărire de taxe care să blocheze dezvoltarea economică. Sunt formule minimale care nu afectează dezvoltarea mediului de afaceri, prima preocuparea a ministrului de finanţe a fost menţinerea cotei unice. Pentru mediul de afaceri, singurul beneficiu este menţinerea cotei unice. Din păcate, nu am putut acum să ameliorăm starea mediului de afaceri”, a adăugat liderul PNL.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri