Ministrul Muncii, Marius Budăi, spune că a luat mai multe măsuri pentru a reduce cheltuielile în instituție, printre care renunțarea la unele deplasări, schimbarea prizelor și oprirea unor achiziții care nu erau urgente.
“La nivel de minister am oprit o parte din achiziţiile care am crezut că pot fi amânate pentru anul următor, care nu erau neapărat urgente, să nu fie achiziţiie cum au fost, de exemplu, achiziţii de programe de soft pentru digitalizare.
Am schimbat la nivel de minister şi în agenţiile pe care le coordonez am schimbat tot ce înseamnă costuri de iluminat şi prize cu prize cu tehnologie avansată.
S-au făcut reduceri de cheltuieli.
Am renunţat la unele deplasări.
Sunt ceea ce putem face şi până la urmă ceea ce trebuie să facem nu numai într-o situaţie de criză ci trebuie să fie o grijă permanentă”, a declarat Marius Budăi, la Antena 3.
Editor : G.M.