Bogdan Aurescu: Vizita celor patru parlamentari români la Ambasada Rusiei nu are valoare oficială

Data publicării:
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu. Foto: Profimedia Images

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, spune că demersul celor patru parlamentari români primiţi în audienţă la Ambasada Rusiei nu are valoare oficială, ci exprimă, eventual, poziţia personală a acestora.

„Cred că nici nu merită foarte multe comentarii un astfel de demers, care nu are niciun fel de valoare oficială, fără niciun fel de, să spunem, mandat din partea autorităţilor statului, deci nu exprimă decât eventual poziţia personală a acelor persoane”, a spus Aurescu la RFI despre audienţa la Ambasada Rusiei a celor patru parlamentari care au pledat pentru „neutralitatea României”, relatează Agerpres.

Potrivit ministrului de Externe, în dreptul internaţional contemporan, neutralitatea nu mai presupune o imparţialitate perfectă faţă de părţile diferendului, ci presupune o atitudine de sprijin pentru victimă.

„Dacă discutăm despre fondul problemei, adică despre ce înseamnă o poziţie de neutralitate într-un conflict armat contemporan, este clar că avem de-a face cu un agresor, care este Federaţia Rusă, care în mod ilegal foloseşte forţa armată împotriva Ucrainei, care este statul victimă, şi orice stat care este terţ faţă de conflict, deci nu este implicat direct în conflict, are obligaţia de a ajuta victima şi nu de a menţine o situaţie de perfectă neutralitate. În Dreptul internaţional contemporan, neutralitatea nu mai presupune o imparţialitate perfectă faţă de părţile diferendului, ci presupune o atitudine de sprijin pentru victimă. Deci, este clar acest aspect din punctul de vedere al relaţiilor internaţionale contemporane”, a explicat Aurescu.

Întrebat dacă MAE va face vreun demers oficial după vizita celor patru parlamentari la Ambasada Rusiei, ministrul a spus: „Acest demers nu are niciun fel valoare, prin urmare nu văd ce demers ar trebui să facem noi în afară de a condamna o astfel de atitudine care nu este în conformitate cu poziţia oficială a statului român”.

Senatorul Diana Şoşoacă Iovanovici a anunţat pe pagina sa de Facebook că a avut, miercuri, împreună cu alţi trei parlamentari, deputaţii Dumitru Coarnă, Mihai Lasca şi Francisc Tobă, o întâlnire cu ambasadorul rus la Bucureşti, Valeri Kuzmin, în cadrul căreia au pledat pentru „poziţia de neutralitate” a României.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că va propune excluderea din partid a lui Dumitru Coarnă. „Acţiunile domnului Coarnă sunt total contrare viziunii PSD despre democraţie, libertate şi drepturile fundamentale”, a scris Ciolacu, pe pagina sa de Facebook.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...