Bode și-a cerut scuze pentru că două jurnaliste au fost bruscate la Congres: Poliția a declanșat o anchetă. Cei vinovați vor plăti

Data publicării:
lucian bode face declaratii la partid
Ministrul de Interne, Lucian Bode. Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a delcarat marți, la Parlament, că poliția s-a sesizat în legătură cu evenimentele de la Congresul PNL și ca va lua măsuri împotriva delegaților partidului care au bruscat jurnaliștii. Bode și-a cerut scuze în numele acestora.

„Vreau să îmi cer scuze față dumneavoastră pentru comportamentul iresponsabil pe care l-au avut colegi de ai mei din PNL față de două colege ale dumneavoastră. În consecință, Poliția Capitalei a luat legătura și declanșăm o anchetă și cei vinovați vor plăti”, a declarat Bode.

Ministru a precizat că poliția a primit 17 sesizări în legătură cu Congresul PNL.

„Îmi pare rău că unii colegi au confundat Congresul PNL cu un loc în care nu trebuie să te manifești așa cum s-au manifestat. Dacă se va dovedi că sunt vinovați, vor plăti. Poliția Română a primit 17 sesizări la 112 și a făcut investigații în legătură cu respectarea măsurilor anti-COVID și a dat amenzi”, a spus minstrul de Interne.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri