Susținătorii Elenei Udrea, învinsă de Vasile Blaga în lupta pentru șefia partidului, nu și-au depus încă oficial candidaturile pentru un post de conducere, dar este de așteptat să o facă până la ora 14.00. Atunci expiră termenul de depunere a candidaturilor.
Cele mai importante funcții sunt cele de prim-vicepreședinte și, aici, se pare că jocurile sunt făcute. Potrivit unor surse din partid, cele mai mari șanse le au Anca Boagiu, Andreea Paul, Liviu Negoiță și Dorin Florea.
De asemenea, Gheorghe Flutur va rămâne secretar general al PDL, iar printre cei care urmează să candideze, cu șanse, pentru funcțiile de vicepreședinte se numără Sulfina Barbu, Raluca Turcan, Ioan Oltean, Alin Popoviciu, Traian Igaș, Mircea Hava și Cezar Preda.
Sunt nume care s-au negociat în ultima vreme. Sâmbătă are loc Consiliul Național de Coordonare, unde se vor supune la vot toate aceste funcții de conducere.