Traian Băsescu a vorbit la Digi24 despre înlăturarea Vioricăi Dăncilă de la șefia PSD. Fostul președinte spune că se aștepta ca Dăncilă să demisioneze, mai mult sau mai puțin forțată, dar nu crede în reformarea PSD, pentru că partidul are deja mulți oameni tineri.
Traian Băsescu: Nu prea-mi place să mă amestec în bucătăria unui partid, dar aici aș face un comentariu. Eu am avut convingerea că doamna Dăncilă va demisiona. Nu știu cât de forțată sau neforțată a fost, dar era clar că nu va sta până se vor organiza noi alegeri. Am făcut această afirmație demult, chiar imediat după anunțarea scorului.
Dacă-i arunci pe toți în apă, să vedeți că plutesc, și Ciolacu și... plutesc. Măcar doamna Dăncilă mai avea o bunătate care i se vedea pe fața dânsei, o femeie normală. Eu n-am putut să o consider adversar pe doamna Dăncilă, deși eu și PSD suntem două entități absolut conflictuale când ne întâlnim.
Nu cred în reformarea PSD. Asta este o poveste pe care o servesc și ziariști și politicieni. Sigur, ziariștii ppot să ceară reforme tot timpul, dar la politicieni e aproape ridicol să vorbească de dimineață până seara de reformarea partidului. Ce să reformezi, că la ei 60% din parlamentari sunt noi. Mulți sunt tineri. Mai bine și-ar pune problema caute oameni politici de valoare, dar de reformat ce să reformezi la ei? Că dacă dai afară, dai oameni de 40 de ani, de 35 de ani, care abia își încep cariera politică.
Marea problemă nu e cum a ajuns Viorica Dăncilă premier, marea problemă este cum a fost posibil să se nască un Dragnea, care a întrecut, prin sistemul draconic de control al propriilor decizii, a întrecut orice se poate imagina într-un sistem democratic. Este ușor comparabil cu ce însemnau liderii politici înainte de Revoluție.
Editor web: Liviu Cojan