Băsescu: Decât un eșec la moțiune, care să consolideze PSD-ALDE-UDMR, mai bine plecăm în vacanță

Data actualizării: Data publicării:
Traian Băsescu

Fostul președinte Traian Băsescu a comentat situația de fapt, la cinci zile după alegerile europarlamentare, și înaintea depunerii unei moțiuni de cenzură. Liderul PMP a spus că vrea un guvern al opoziției, însă „problema este dacă se poate”. El mai atrage atenția la un aspect: „PNL a câştigat alegerile pentru Parlamentul European şi nu pentru Parlamentul României.”

„Şi eu vreau un guvern al opoziţiei, dar… Problema este dacă se poate. Până una alta, avem PNL – USR – PMP care sunt departe de a avea în Parlament numărul de voturi necesar reuşitei unei moţiuni de cenzură”, spune Băsescu, vineri dimineață, pe pagina de Facebook.

„Şi dacă cele trei partide se înhăitează cu UDMR şi PRO România plus ceva “scursură” suplimentară adusă de Ponta de la PSD, lucrurile nu vor sta mult mai bine. Sigur, cu acest supliment de voturi moţiunea ar putea să reuşească. Problema este cum se va putea guverna într-o astfel de alianţă, în condiţiile în care UDMR are ca principal mod de parteneriat politic şantajul, iar Pro România minciuna (vezi votul de la alegerea lui Ciolacu). Mă gândesc şi la faptul că o eventuală moţiune de cenzură ratată va consolida alianţa PSD – ALDE la guvernare”, adaugă fostul președinte. 

Liderul PMP mai spune că „pentru a stopa aplicarea Programului de Guvernare moşit de Dragnea şi pentru a aplica necesarele corecţii în economie, preşedintele Iohannis şi PNL – USR – PMP vor, pe bună dreptate, plecarea guvernului Dăncilă prin moţiune de cenzură. Singura problemă este dacă se poate”.

„După succesul PNL şi USR- PLUS de la europarlamentare, trebuie exclus eşecul unei moţiuni de cenzură. Decât un eşec, care ar consolida alianţa PSD-ALDE-UDMR, mai bine plecăm în vacanţă”, subliniază el.

Traian Băsescu a adăugat mesajului său și trei post scriptum-uri:

„PS – 1. Atenţie, PNL a câştigat alegerile pentru Parlamentul European şi nu pentru Parlamentul României. 
2. În astfel de situaţii soluţia corectă ar fi fost demisia voluntară a guvernului Dăncilă, dar la noi încă nu funcţionează bunul simţ politic.
3.Povestea alegerilor anticipate este doar diversiunea unora care vor să pară implicaţi ştiind bine că tehnic nu este posibil.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Instituția Prefectului - județul Suceava
„Ne așteptăm la episoade mai severe” de iarnă. Vortexul polar și ciclonul Bert, explicate de climatologi
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...