Liana Alexandru: Sunteţi căsătorit?
Marian Munteanu: Da, sigur.
Liana Alexandru: Aveţi copii?
Marian Munteanu: Din păcate, nu.
Liana Alexandru: Ce avere aveţi?
Marian Munteanu: Am acţiuni. Sunt acţionar minoritar la două firme. Acuma, evaluarea acelor acţiuni rămâne de făcut. Oricum, o să le vând foarte repede, pentru că am să ies din aceste... Sigur, deşi sunt acţionar minoritar, este bine, dacă intru în această activitate, să nu mai am nicio legătură cu mediul economic de care totuşi sunt legat. Am muncit 20 de ani, da'...
Liana Alexandru: Ce fel de firmă e?
Marian Munteanu: Firma de bază e de resurse umane. Eu fiind de specializare etnolog-antropolog, m-am orientat spre acest domeniu al recrutării şi plasării oamenilor competenţi şi am prestat aceste servicii - nu eu, firma a prestat aceste servicii - pentru angajatori, pentru firme. În general, firmele mari, pentru că firmele mici nu-şi permit să plătească consultanţă.
Liana Alexandru: Deci aveţi acţiuni. Ce mai aveţi?
Marian Munteanu: Am o casă în Bucureşti. Acuma probabil că o să-mi cereţi exact suprafaţa. Sunt trei camere, cred că vreo 140 de metri pătraţi. Şi un apartament de două camere tot în Bucureşti. Împreună cu soţia, evident.
Liana Alexandru: Terenuri, maşini?
Marian Munteanu: Nu am terenuri.
Liana Alexandru: Aveţi o maşină proprietate personală?
Marian Munteanu: Nu. Merg cu maşina de serviciu. Fostă. Voi renunţa la ea. Era maşina de la firmă.