Aristotel Căncescu nu şi-a mai făcut publică declaraţia de avere din 2012

Data publicării:
aristotel cancescu mediafax

În primăvara anului trecut, Aristotel Căncescu a fost declarat incompatibil de ANI, alături de Klaus Iohannis şi alţi 20 de primari din judeţele Braşov şi Sibiu.

Şeful Consilului Judeţean Braşov a fost acuzat că făcea parte din Consiliul de Administraţie al unei societăţi care avea contracte cu primăria, însă a obţinut în instanţă anularea deciziei inspectorilor ANI.

Potrivit declaraţiei de avere din 2012, ultima pe care a făcut-o publică, Aristotel Căncescu are în proprietate un teren şi o casă în municipiul Braşov şi nu deţine niciun autoturism. În schimb, este acţionar unic al unei societăţi comerciale şi are în conturi aproximativ 4 milioane de euro.

Ion Diniţă a intrat în lumea politică în 2008 şi tot de atunci este deputat din partea PC

În partid ocupă funcţia de vicepreşedinte la nivel naţional şi conduce filiala din Braşov. Ion Diniţă este patronul a unei firme abonate la afaceri cu statul. În ultimii 7 ani, firma a încheiat contracte publice a căror valoare depăşeste 100 de milioane de lei.

Deputatul are şi o avere impresionantă. Deţine 33 de terenuri, 14 apartamente şi case în România, dar şi în Marea Britanie. Alături de acestea deţine 2 maşini şi lucrări de artă şi bijuterii în valoare de 90 de mii de euro.

Ion Diniţă mai are conturi şi depozite bancare de aproximativ 80.000 de euro şi este asociat şi acţionar la 6 societăţi comerciale. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri