Amintirea lui D. Cioloș, din armată, despre Doina Cornea: „Am înțeles ce presupunea rezistența în fața unui regim ce însemna teroare”

Data publicării:
dacian ciolos la camasa_gov.ro
Foto: gov.ro

Mesaj elogios și de mulțumire la adresa Doinei Cornea, transmis de Dacian Cioloș, în ziua deceselui dizidentei anticomuniste. Fostul premier a evocat o întâmplare, din 1988, când a fost pus, fiind în Armată, să facă păzească intrarea pe strada Alba Iulia din Cluj-Napoca, acolo unde locuia Doina Cornea.

„Vestea că dizidenta anticomunistă Doina Cornea a trecut la cele veșnice, trezește în mine câteva amintiri răscolitoare. Crezul ei și al celor care s-au împotrivit sistemului, că nimeni nu îți poate lua gândul libertății, poate fi dus mai departe doar dacă ne asumăm ce suntem și ce am fost până la capăt. Dacă ne asumăm că ne putem schimba atunci când înțelegem mai bine ce se întâmplă în jurul nostru, pentru ca cei care vin să poată evalua corect prețul libertății”, a scris Dacian Cioloș, într-un mesaj pe Facebook.

„Când eram militar în termen la Cluj-Napoca - în 1988- am fost pus în situația, împreună cu alți tineri soldați cu care făceam armata obligatorie, să fac de pază la intrarea pe strada unde Doina Cornea era arestată la domiciliu sau să patrulez pe lângă statuile din oraș unde împrăștia manifeste împotriva regimului. Pornind de la acea experiență, câteva luni mai târziu am înțeles concret ce presupunea rezistența și determinarea în fața unui regim care putea însemna teroare pentru cei care îndrăzneau să gândească altfel, să gândească liber”, a povestit fostul premier.

„Azi, după aproape 30 de ani de când românii și-au câștigat libertatea și datorită luptei zilnice cu regimul a unor oameni precum Doina Cornea, realizez că încă sunt marcat de acel moment și îl împărtășesc pentru cei tineri care trebuie să înțeleagă că un stat totalitar nu îți dă opțiuni. Într-un regim totalitar avertizorii de conștiință sunt ascunși, arestați, obligați să tacă. Personal, trecând prin acel moment, am înțeles ce preț are libertatea și că nimic nu e prea mult pentru a o apăra. Mulțumesc, Doina Cornea, Dumnezeu să vă odihnească și pe noi să ne ierte”, a mai spus Dacian Cioloș.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...