Scandal în Parlament după votul pentru dublarea alocaţiilor pentru copii

Data actualizării: Data publicării:
Copii care se joacă
Românii care lucrează în străinătate pot primi alocații europene pentru copii de până la 160 de euro, dar doar 3% știu asta. FOTO: Getty Images

Au fost scandal şi incertitudini în plenul reunit al Parlamentului. Aleşii au adoptat un amendament propus de PNL care dubla alocaţia pentru copil în 2019.

Redheads Are Celebrated At The Annual Irish Redhead Convention
FOTO: Getty Images

UPDATE. 20.50. Majorarea alocaţiilor copiilor rămâne valabilă. Decizia a fost luată după întâlnire de urgenţă a liderilor PSD. Social - democraţii s-au întâlnit după ce aleşii au adoptat un amendament propus de PNL care dubla alocaţiile pentru copii.

Majorarea alocaţiilor copiilor rămâne valabilă, fiind schimbată sursa de de finanţare.

Amendamentul PNL prevedea ca sursă de finanţare fondul pensiilor speciale.

Social democraţii au susținut că nu se pot lua bani din excedentul de la pensii așa cum prevedea amendamentul PNL.

Acum, pentru menținerea majorării alocațiilor este nevoie de modificarea legii plafoanelor și creșterea deficitului bugetar de la 2,55% la 2,76%.

Alocaţiile copiilor vor fi majorate, de la 1 martie 2019, după adoptarea în plenul Parlamentului a unui amendament la Legea bugetului. Astfel, copiii de până la doi ani vor primi câte 300 de lei pe lună, faţă de 200 de lei cât era alocaţia până în prezent, iar cei de până la 18 ani vor primi 150 de lei pe lună, faţă de 84 de lei cât primeau până acum.

Amendamentul a fost propus de deputatul liberal Robert Sighiartau.

”Un amendament susţinut de cei 4,3 milioane de copii care trăiesc în România. Avem o alocaţie de 84 de lei, asta înseamnă 2 lei pe zi. O bătaie de joc pentru că, în UE, ne situăm pe ultimul loc, deşi, din punct de vedere demografic, stăm extrem de prost. Rata natalităţii este cea mai scăzută din ultimii o sută de ani, iar voi, prin măsurile voastre, aţi reuşit să trimiteţi în Diaspora numai anul trecut peste 300.000 de români. Vă cer respectuos, în numele copiilor şi al viitorului României, să votaţi acest amendament. Nu aveţi absolut nicio scuză să nu votaţi acest amendament”, a spus deputatul liberal în plenul Parlamentului.

Amendamentul său a fost adoptat cu 123 de voturi ”pentru”, 119 ”împotrivă” şi o abţinere.

Astfel, de la 1 martie 2019, copiii cu vârsta cuprinsă între 0 şi 2 ani vor primi câte 300 de lei pe lună, faţă de 200 cât primeau în prezent, iar copiii de până la 18 ani vor primi 150 de lei pe lună, faţă de 84 de lei cât primeau până acum.

Pentru plata acestor alocaţii, bugetul Ministerului Muncii a fost suplimentat cu peste 2,1 milioane de lei.

Amendamentul propus de deputatul PNL fusese respins în comisiile de buget-finanţe.

Imediat după votul pe acest amendament, mai mulţi aleşi ai Puterii care au fost de acord cu amendamentul PNL şi-au contestat propriul vot. S-a luat pauză pentru negocieri privind o posibilă reluare a acestui vot.

Deocamdată nu s-a luat decizia să se reia votul.

Urmează să se vadă dacă până la votul de mâine, din Parlament, privind bugetul, această situaţie va rămâne neschimbată, transmite corespondentul Digi24.

Cum s-a desfăşurat votul privind dublarea alocaţiilor pentru copii

Momentul votului i-a luat prin surprindere pe cei din Guvern şi pe cei din majoritatea parlamentară.

Amendamentul iniţiat de liberali şi susţinut de Opoziţie a primit 123 de voturi pentru, 119 de voturi contra și o abţinere.

După ce a trecut amendamentul, Varujan Vosganian (ALDE) a venit cu lista de vot şi a spus că cei de la ALDE nu se regăsesc toţi să fi votat acest amendament.

Sunt şase parlamentari ai majorităţii care au votat şi ei majorarea alocaţiilor.

Alocaţia pentru copii, la aceeaşi valoare din 2015

Alocația pentru copii - 84 de lei - este înghețată la acest nivel din iunie 2015. Atunci, în vremea Guvernului Ponta, s-a reușit dublarea ei la propunerea PNL și cu parlamentarii social-democrați votând „împotrivă”.

Deși au trecut aproape patru ani de la momentul majorării alocației, din care ultimii doi ani, de guvernare PSD-ALDE, au făcut ca România să devină „tigrul Europei” în materie de creștere economică și să „devasteze” state precum Franța și Germania, copiii continuă să primească 84 de lei pe lună. În septembrie 2017, Coaliția PSD-ALDE a refuzat majorarea alocației lunare la 200 de lei, pe motiv că inițiatorii proiectului nu au precizat sursele financiare necesare. Apoi, la începutul lunii, PSD și ALDE au refuzat alte două propuneri legislative de majorare a alocațieiuna prevedea ca alocația plătită între 2 ani și 18 ani să ajungă la 150 de lei, cealaltă se referea la o biată indexare a alocației cu rata medie a inflației.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...