Ambasadorul SUA: Parlamentul a adoptat Legea offshore încălcând toate principiile transparenţei şi negocierii

Data actualizării: Data publicării:
HANS KLEMM agerpres_8611820
FOTO: Agerpres

Ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Hans Klemm, a declarat, sâmbătă, că a îndemnat în mai multe rânduri Guvernul român să fie predictibil în ceea ce priveşte economia şi să fie transparent privind modificările care pot afecta investitorii. El a criticat modul în care Parlamentul a adoptat Legea offshore, care reglementează exploatarea gazelor din Marea Neagră, spunând că au fost încălcate toate principiile transparenţei şi negocierii şi că "este îndoielnic".

"Această lege a fost prezentată prima dată spre vot luni la ora 15.00 şi adoptată la 22.00", a afirmat diplomatul american.

Întrebat dacă forţele democratice ar trebui să intervină în privinţa legilor justiţiei din ţările membre NATO sau UE, ambasadorul american a declarat: "România încearcă să îşi consolideze instituţiile democratice, inclusiv un sistem judiciar independent. În anumite momente, când am fost îngrijoraţi, am încercat, în privat, dar şi public, să ne facem cunoscute grijile. Recent, legat de securitatea cibernetică, terorism şi crima organizată”.

El a făcut referire şi la investitorii americani, prezenţi în fiecare sector economic din România şi a spus că a îndemnat mereu Guvernul să fie mult mai predictibil: "Oricând pot fi făcute îmbunătăţiri. Am îndemnat mereu Guvernul să fie mult mai predictibil în ceea ce priveşte economia, taxele, să fie mai stabil şi transparent privind modificările şi să se consulte cu comunitatea de afaceri”.

De asemenea, ambasadorul SUA a criticat modul în care Parlamentul a adoptat Legea offshore, care reglementează exploatarea gazelor din Marea Neagră, el spunând că au fost încălcate toate principiile transparenţei şi negocierii.

"Din păcate, nu toate aceste reglementări au fost făcute uniform de recentele guverne. Săptămâna trecută, spre exemplu, Parlamentul a adoptat o nouă lege privind exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră. Preşedintele nu a promulgat-o încă, aşa că trebuie să am grijă. Dar această lege a fost prezentată prima dată spre vot, luni, la ora 15.00, şi adoptată la 22.00. A fost foarte rapid, dar a încălcat toate principiile transparenţei şi negocierii. Este îndoielnic”, a declarat Klemm.

Hans Klemm a fost prezent sâmbătă la Festivalul de Film şi Istorii Râşnov, unde a participat la o dezbatere alături de Michele Ramis, ambasadoarea Franţei, şi Cord Meier-Klodt, ambasadorul Germaniei.

Legea offshore, care reglementează exploatarea gazelor din Marea Neagră, a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, în sesiunea extraordinară care s-a încheiat vineri.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a susţinut că legea, adoptată de Camera Deputaţilor într-o formă mult diferită de cea adoptată de Senat, va ajuta România să nu mai fie dependentă energetic de ruşi.

Legea va impune operatorilor să plătească impozite progresive pe venituri suplimentare, 50% din toată producţia va trebui tranzacţionată pe piaţa românească, iar sumele obţinute vor fi direcţionate spre parteneriatele public-private.

„Nu puteam accepta ca România să-şi păstreze în continuare dependenţa energetică de ruşi. Faptul că am pus 50% din toată producţia pe contracte bilaterale, iar 50% tranzacţionare pe piaţa românească, înseamnă că România devine una dintre puţinele ţări din lume care devine independentă energetic”, a spus Dragnea.

Dragnea a prezentat o variantă mult modificată a legii faţă de cea adoptată de Senat chiar în timp ce aceasta era discutată în comisiile de specialitate. El consideră că suma totală încasată de statul român va depăşi 20 de miliarde de dolari după adoptarea noilor măsuri.

Această lege a generat controverse în Coaliţia PSD-ALDE, purtătorul de cuvânt al ALDE, deputatul Varujan Vosganian, afirmând că ceea ce şi-a dorit ALDE să apară în Legea offshore nu se regăseşte şi se impune “o intervenţie de urgenţă pe actul normativ”. El a spus că în Coaliţie nu a existat dialog pe acest act normativ, că propunerile ALDE au fost avizate negativ de Guvern, iar parlamentarii ALDE au fost puşi într-o “situaţie delicată”.

Sursa: news.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...