„L-am lăsat la dispoziția tuturor grupurilor parlamentare. Doar că, din păcate, Ponta, în continuare, este ostil electoratului care nu l-a votat. Aceste rațiuni, care țin de ordin personal, mă conduc către o singură concluzie, anume că Ponta nu oferă nimic decât dacă primește voturi. Îl somez pe premier și pe cei din PSD care sunt în parlament să spună public că nu vor această lege. E mai bine să își asume răspunderea încălcării Constituției în continuare”, a precizat Gorghiu.
Copreședintele PNL spune că PSD „nu dorește această lege”.
„Așa cum am sesizat și cu șase luni înainte de campania electorală blatul străveziu între Ponta, Elena Udrea și Băsescu, așa vă semnalez acum această lipsă de voință politică, ca să nu o cataloghez altfel, atunci când vine vorba despre legea votului prin corespondență” a declarat, într-o conferință de presă, Alina Gorghiu.
Copreședintele PNL s-a referit și la ancheta legată de votul din diaspora.
„Sunt absolut convinsă că instituțiile care se ocupă de acea anchetă a încălcării drepturilor fundamentale la momentul alegerilor prezidențiale vor veni, în cel mai scurt timp, cu un rezultat. Aș vrea, în numele celor care nu au putut să își exercite acest drept de vot, să văd cine este vinovat de acest lucru” a conchis Alina Gorghiu.