Alina Gorghiu i-a dat termen lui Tudor Chiuariu să îşi dea demisia din PNL până în 23 ianuarie

Data publicării:
alina gorghiu -Mediafax Foto-Andrei Alex Moise

Foto: MediafaxFoto

Potrivit surselor citate de Mediafax, reacţia Alinei Gorghiu vine în urma anunţului DNA de punere sub control judiciar a lui Tudor Chiuariu, pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, după ce ar fi stabilit să primească 2,5 milioane euro, pentru intervenţii privind retrocedarea în cazul lui Sturdza, banii fiind disimulaţi prin încheierea unui contract de asistenţă juridică.

Prima şedinţă din 2015 a Biroului Politic Naţional al partidului va avea loc în 23 ianuarie, la Iaşi, unde sunt aşteptaţi liderii formaţiuni pentru a participa la manifestările dedicate Zilei Unirii.

Reacţia Alinei Gorghiu vine și după ce, şi preşedintele Klaus Iohannis, în campania electorală pentru prezidenţiale, a declarat că senatorul Tudor Chiuariu trebuie să plece din PNL, în condiţiile în care acesta a fost condamnat pentru corupţie.

Fostul ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu a primit trei ani şi şase luni de închisoare cu suspendare, potrivit deciziei definitive luate de ICCJ în dosarul „Poşta Română”.

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat că Tudor Chiuariu a fost pus sub control judiciar pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, după ce ar fi stabilit să primească 2,5 milioane euro, pentru intervenţii privind retrocedarea în cazul lui Sturdza, banii fiind disimulaţi prin încheierea unui contract de asistenţă juridică.

Procurorii DNA Braşov au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar, pe o durată de 30 de zile, din 10 ianuarie până în 8 februarie inclusiv, faţă de senatorul Tudor Alexandru Chiuariu.

Fostul ministru al Justiţiei este acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi aderare la un grup infracţional organizat, în dosarul privind retrocedarea a peste 43.000 de hectare de pădure, în care sunt arestaţi preventiv fostul deputat Viorel Hrebenciuc, deputatul Ioan Adam şi beneficiarul retrocedării, Gheorghe Paltin Sturdza.

Până la acest moment, Tudor Chiuariu nu a avut o reacţie oficială la anunţul Direcţiei Naţionale Anticorupţie privind dispunerea controlului judiciar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vine o vreme așa cum nu a mai fost de mulți ani, anunță meteorologii ANM. Cum va fi de Crăciun
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”