ALDE ar putea face alianță electorală cu un alt partid, dacă nu va avea candidat comun cu PSD

Data publicării:
ID82884_ tariceanu INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, nu exclude posiblitatea constituirii unei alte alianţe electorale, în cazul în care PSD şi ALDE nu vor avea un candidat comun la alegerile prezidenţiale, relatează Agerpres. Liderul ALDE a confirmat încă o dată, duminică seara, că ar dori să candideze la prezidențialele din noiembrie.

„Voi vedea dacă pot, împreună cu colegii mei, să găsim o altă formulă de alianţă care să ne crească şansele”, a declarat Tăriceanu duminică, la Antena 3.

Preşedintele ALDE nu a exclus varianta unei alianţe electorale cu Pro România.

Citiți și: Surse: Viorica Dăncilă încearcă să o convingă pe Gabriela Firea să nu candideze la prezidențiale. Firea ar putea fi susținută de Ponta

„Dacă vom merge cu mai mulţi candidaţi, riscurile legate de a nu ajunge în turul doi sunt foarte mari (...) şi candidaturile separate, dacă vom hotărî aşa, pot să aducă în timpul campaniei o anumită stare de tensiune (...) şi nu cred că coaliţia noastră va ieşi în aceste condiţii mai întărită în noiembrie din alegerile prezidenţiale”, a explicat preşedintele ALDE.

Călin Popescu Tăriceanu vrea să candideze la prezidențiale

El a adăugat că a discutat cu colegii despre o posibilă candidatură a sa, aşteptată de mulţi din ALDE şi chiar din PSD, dar pentru acest lucru este nevoie de „o susţinere cât mai largă”.

„Împreună cu colegii mei am analizat acest lucru şi mă îndrept spre o candidatură, dar această candidatură ar fi mult mai util să aibă o susţinere cât mai largă, adică să fie din partea coaliţiei PSD şi ALDE şi poate chiar mai mult. Am văzut că există o aşteptare din partea susţinătorilor noştri, mă refer şi la cei din ALDE şi din PSD, de a avea o candidatură cât mai puternică. Am văzut şi sondajele (...) şi cred că un asemenea candidat, cu susţinere comună, are toate şansele să se opună cu succes actualului preşedinte. Dacă nu vom reuşi să avem un candidat comun cu PSD-ul, după data de 22 iulie, vom vedea cum vom configura o alianţă care să aibă un candidat cu şanse”, a spus Tăriceanu.

Întrebat dacă există riscul ca subiectul desemnării candidatului la alegerile prezidenţiale să ducă la destrămarea coaliţiei PSD-ALDE, preşedintele Senatului a răspuns: „Eu întotdeauna acord tot respectul şi consideraţia pentru partenerii politici şi acest lucru cred că s-a văzut în aceşti doi ani şi jumătate de când am format coaliţia de guvernare, însă dincolo de orgolii cred că trebuie să avem ceva pragmatism politic, realism politic şi să vedem care este poziţionarea posibililor candidaţi (...), de aici trebuie să pornească şi analiza, şi decizia”.

Călin Popescu Tăriceanu se declară „absolut” convins că ar câștiga un tur al doilea al alegerilor prezidențiale dacă l-ar avea contracandidat pe Klaus Iohannis, pentru că actulul șef al statului, deși e pe primul loc în sondaje, nu are prea multe realizări în mandatul său la Cotroceni, scrie Mediafax.

„În primul rând, eu sunt foarte curios cum își va justifica președintele cei cinci ani de mandat. Nu văd prea multe realizări la capitolul acesta în ceea ce îl privește pe președinte. Voturile în momentul de față, chiar dacă președintele este pe primul loc în sondaje, voturile nu au fost date niciunui candidat și depinde numai de noi să găsim candidatul care să vină cu propunerile pe care românii le așteaptă pentru a contura o adevărată alternativă la actualul președinte”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, duminică la Antena 3, întrebat dacă are încredere că va câștiga un tur doi la prezidențiale cu Iohannis.

Citiți și: Traian Băsescu: Iohannis „să facă tot posibilul să o aducă” pe Dăncilă în turul 2 al prezidențialelor

Liderul ALDE a spus că e o diferență între ceea ce așteaptă electoratul când votează la europarlamentare comparativ cu așteptările la prezidențiale.

„La europarlamentare și în România ca și peste tot în loc să domine subiectele europene domină subiectele de politică internă. S-a întâmplat la noi la fel. La alegerile prezidențiale, cel puțin din ce îmi aduc eu aminte la ultimele alegeri, totuși a existat o dezbatere în care a contat și oferta pe care au făcut-o candidații”, a conchis Tăriceanu.

Viorica Dăncilă a anunţat că în cazul în care PSD îi va solicita să candideze la prezidenţiale, va accepta ce spune formaţiunea şi nu va da înapoi. Ea a menţionat însă că opţiunea sa este să meargă în spatele altui candidat.

PSD ia în considerare un candidat propriu la prezidenţiale, candidat unic PSD-ALDE sau un prezidenţiabil din afara partidului.

Citește și:  Se ascute lupta pentru prezidenţiale. Cine joacă în Game of Thrones de Cotroceni

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri