Viceprimarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, a fost exclus din PSD. El spune că un motiv e faptul că a lipsit de la ultima vizită a Vioricăi Dăncilă în Suceava, a cărei candidatură la prezidențiale nu o susține, pentru că spune că nu-l reprezintă.
Bogdan Loghin, viceprimarul orașului Rădăuți a declarat miercuri că excluderea sa a fost decisă din cauza discuțiilor în contradictoriu pe care le-a avut cu președintele filialei PSD Rădăuți, care este și primarul orașului.
„Excluderea mea a intervenit în urma numeroaselor disensiuni între mine și domnul primar (n.r. primarul orașului Rădăuți, președintele PSD Rădăuți), disensiuni care au urmat faptului că ne-am abătut de la drumul inițial, anume de la dezvoltarea orașului și de la faptul că, după părerea mea, prin limitarea dreptului la opinie, drept câștigat prin Constituție, nu pot fi de acord cu acest lucru”, a declarat pentru MEDIAFAX Bogdan Loghin.
El a mai declarat că un alt motiv pentru care a fost exclus din partid este și faptul că nu a fost prezent la vizita Vioricăi Dăncilă din județul Suceava.
„Cu toate că eram în concediu în ziua respectivă, pentru că am niște probleme personale, am spus de la început că nu voi susține această candidatură pentru că nu mă reprezintă. Nu mă reprezintă în sensul în care eu am intrat în Partidul Social Democrat încă din 2005. În momentul respectiv, Guvernele care s-au perindat în acel timp au dus România în Uniunea Europeană și în NATO, or dacă fac o paralelă între Guvernele din acel timp și Guvernul de acum, credeți-mă, nu mă reprezintă”, a mai spus Loghin.