Poliția avea din 2011 Sistemul de alertă pentru copii răpiți, finanțat din bani europeni

Data publicării:
big_poster_alerta_rapire_copii

Sistemul de alertă pentru copii răpiți funcționează în România de opt ani, fiind lansat cu bani din fonduri europene. Din echipa proiectului au făcut parte mai multe persoane din Ministerul Afacerilor Interne, dar și trei experți străini.

Proiectul a fost derulat în perioada ianuarie 2010-iunie 2011 și avut parte de o finanțare din partea UE de 236.000 de euro, iar Inspectoratul General al Poliției Române a contribuit cu 53.828 de euro. Alți 6.000 de euro au venit din partea FOCUS (Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual).

„Autorităţile fiecărui stat şi-au creat sisteme proprii de căutare şi găsire rapidă a copiilor răpiţi, iar cele mai eficiente sunt acelea care implică sprijinul tuturor cetăţenilor. Un astfel de mecanism, numit Alertă Răpire Copil, a fost implementat şi în România, de către Poliţia Română, Ministerul Public şi Centrul Focus. Alertă Răpire Copil este un mecanism naţional de alertă publică care se declanşează în situaţii de răpire a unui copil, ori în situaţii când vorbim de un copil dispărut a cărui viaţă poate fi în pericol”, se arată într-un comunicat al Poliției Române de la acea vreme.

De altfel, în aprilie 2018, polițiștii din Timiș au și efectuat un exercițiu privind dispariția unui copil.

Potrivit Poliției Române, mecanismul funcţionează în paralel cu activităţile specifice desfăşurate de poliţie şi parchet în cazul răpirilor sau dispariţiilor de copii și are rolul de a ajuta ancheta în curs cu informaţii suplimentare, oferite de populaţie, imediat după răpirea sau dispariţia copilului.

Poliție: Până în 2018, sistemul de alertă a fost activat într-un singur caz

„Instrumentul astfel creat presupune mobilizarea unor mijloace excepţionale, pentru situaţii excepţionale. Până în prezent a existat o singură situație care a impus declanşarea mecanismului. Mecanismul de alertă se declanşează numai în acele cazuri în care este vorba despre răpirea unui copil sau despre dispariţia sa în circumstanţe în care viaţa sau sănătatea îi sunt puse în pericol”, se mai arată în comunicatul de anul trecut.

Sursa citată mai arată că nu fac obiectul declanşării mecanismului de alertă „cazurile dispariţiilor care îmbracă forma plecărilor voluntare, cele de răpiri parentale, cu excepţia celor în care poate fi periclitată viaţa copilului”. 

Mesajul de alertă va fi succint şi va conţine următoarele informaţii:

a) ziua, ora şi locul unde s-a produs răpirea sau dispariţia;

b) prenumele copilului şi o poză cât mai recentă a acestuia;

c) obiectele de îmbrăcăminte, semnalmentele şi semnele particulare vizibile;

d) descrierea autoturismului folosit de suspect, direcţia în care se deplasează, destinaţia posibilă (dacă există informaţii);

e) descrierea suspectului (dacă există informaţii);

f) numărul de apel unic de urgenţă “112”, la care populaţia (eventualii martori) poate comunica imediat informaţii utile pentru localizarea victimei şi a suspectului.

Mesajul de alertă va începe cu formula: <<I.G.P.R. şi P.Î.C.C.J. au declanşat mecanismul “ALERTĂ RĂPIRE COPIL!”>> şi va conţine textul “Sunaţi urgent la 112! Nu interveniţi dumneavoastră!”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...