Pirotehnist de la Colectiv: "Nu am efectuat instructajul tehnic; stingătorul clubului nu a funcționat, al nostru era în mașină"

Data actualizării: Data publicării:
colectiv 2

Unul dintre pirotehniștii care au montat artificiile în clubul Colectiv a dat, joi, o amplă declarație în instanță privind montarea și declanșarea artificiilor în local, în cadrul unui nou termen din dosarul Colectiv. În același dosar a dat o declarație și Daniela Niță, patroana firmei de artificii.

Marian Moise a spus judecătorului că nu a efectuat instructajul tehnic înainte de eveniment, deși legea îl obliga. Totodată, acesta a spus că stingătorul aflat în club nu a funcționat, iar stingătorul pirotehniștilor se afla în mașină, deși erau obligați să aibă unul cu ei, însă s-au bazat pe cel al clubului.

Moise a mai spus că nu a verificat stingătorul clublui, dar dacă acesta ar fi funcționat cel mai probabil focul izbucnit inițial pe unul dintre stâlpi ar fi fost stins cu siguranță. 

 

"Am văzut nişte boxe în lateralul scenei şi am decis să le montăm deasupra lor, mai ales că era şi un stingător acolo. Un angajat al clubului, când a venit şi a văzut ce facem, ne-a spus să nu montăm acolo pentru că era un tavan de lemn fals. Deşi spaţiul ne permitea, am ales să montăm pe lateralul schelei metalice, angajatul clubului nemaintervenind. Modul în care am montat articolele pirotehnice - eu spun că am respectat cerinţele legale şi ghidul pirotehnistului. Din experienţa mea, dacă observam că o primă jerbă depăşea distanţa de 3 metri, pe a doua nu o mai lansam. I-am dat telecomanda pentru jetul de CO2 domnului Adrian Rugină şi aşteptam să le iniţiem. Eu urma să activez artificiile. Înainte de a activa artificiile, am apreciat că prezenţa stingătorului de la boxe e suficientă pentru stingerea unei jerbe care nu are putere calorică. Eram la un metru de stingător", a relatat Moise.

"Totul a părut că a funcţionat normal pe partea respectivă. Am verificat de ce nu porniseră celelalte jerbe şi am observat că firele erau legate în paralel şi am schimbat legăturile din paralel în serie şi urma să acţionez două butoane. După ce am activat butoanele, au pornit toate jerbele. Totul a părut normal şi, de unde eram eu, nu am văzut ca scânteile să ajungă la stâlp. În momentul în care jerbele erau aproape de stingere şi m-am aplecat pentru a întrerupe curentul electric, când m-am ridicat am văzut o flacără pe stâlpul din stânga. Nu pot aprecia cauza ce a generat acea flacără. Flacăra am văzut-o imediat ce m-am aplecat. Jerbele erau stinse", a susţinut pirotehnistul.

Marian Moise a povestiti că a observat o flacără mică și a vrut să intervină cu stingătorul, însă acesta fusese luat deja de cineva care încearca să-l folosească. "Apăsa pe clapetă, dar nu scotea nimic", a menționat pirotehnistul.

"Am văzut o flacără mică iniţial, de dimensiunea unui punct. M-am întors să iau stingătorul după ce am văzut flacăra de grosimea unui pumn, dar am observat că deja îl luase cineva care apăsa pe clapetă, dar nu scotea nimic. După părerea mea, stingătorul nu a funcţionat. Dacă acel stingător, la acel moment, ar fi funcţionat, focul acela ar fi fost stins cu siguranţă. Am luat o sticlă de bere de la un spectator şi am încercat să arunc pe stâlp, însă nu a fost suficient lichid şi nu a ajuns la flacără. Când am văzut cât de mult s-a întins pe tavan, am decis, ca celelalte persoane, să ies din club. (...) Aveam obligaţia să avem un stingător la noi, dar am considerat că îl avem pe cel al clubului. Al nostru a rămas în maşină", a menţionat Marian Moise.

Pirotehnistul a mai spus că, deși legea obligă la efectuarea unui instructaj tehnic, el nu îşi aminteşte să fi făcut la Colectiv.

"Nu-mi amintesc dacă la Colectiv am semnat vreo fişă de instructaj tehnic înainte de a merge. La faţa locului nu s-a făcut un astfel de instructaj. Legislaţia spune să faci la faţa locului un astfel de instructaj. Cineva din locul respectiv trebuia să facă un astfel de instructaj", a precizat pirotehnistul.

În aprilie 2016, dosarul 'Colectiv' a fost trimis în instanţă de Parchetul General, iniţial la Judecătoria Sectorului 4, procesul fiind apoi mutat la Tribunalul Bucureşti. Au fost trimiși în judecată patronii clublui, patroana și angajați ai firmei care a montat artificiile, fostul primar Cristian Popescu-Piedone și angajați din cadrul primăriei Sectorului 4.

Daniela Niță, patroanei firmei de artificii: "Aveau același risc ca o jerbă pentru tort. Nu aveam nevoie de aviz de la ISU"

Daniela Niță, patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, a spus în instanță că artificiile utilizate la Colectiv "aveau același risc ca o jerbă pentru tort" și că nu avea nevoie de aviz ISU pentru astfel de produse.

"Instrucțiunile de utilizare au fost in limba engleză. Toți angajatii știau limba engleza. Erau produse și de interior și de exterior. Aveau același risc ca o jerbă pentru tort. Nu aveam nevoie de aviz de la ISU pentru produsele T1. Conform HG 1102/2012 erau produse de scenă cu risc scăzut și puteau fi utilizate de orice persoană peste 18 ani, nu trebuie să fii pirotehnist. Și montarea se putea face în aceleași conditii din moment ce era vândut către publicul larg", a spus Niță.

Niță a povestit că a fost contactată de Adrian Rugină pentru un moment de artificii și că nu o interesa "cine e organizatorul", contractul urmând să fie încheiat ulterior și antedatat.

"Adrian Rugina m-a sunat și ne-a chemat. Mi-a spus că e o lansare de album rock, că e prieten cu trupa și că vor să organizeze ceva mai deosebit. Ne cunoșteam de foarte mult timp. Nu mă interesa cine e organizatorul.

- Pai si de la cine primeați banii, doamnă?
- Adrian Rugină îmi spunea ulterior.
- Păi nu făceați contractul înainte să luați banii?
- De obicei da, dar de data asta.. Eram oameni serioși.. Mai colaborasem de multe ori la evenimente. El se ocupa de obicei de scena, sunet, tehnic. Am lucrat și în 2015 la Arenele Romane.
- Pai si il credeati pe cuvant?
....
- Adrian Rugina v-a întrebat cât costă?
- Da. Mi-a spus ca poate îi facem un discount ca să facem două momente, unul cu jerbe de CO2 și unul cu artificii, să se încadreze în buget. Am făcut un discount. Înțelegerea a fost verbală. Ar fi trebuit să merg și eu vineri la Colectiv, dar am anunțat ca nu mai pot merge pentru ca m-am simțit rău. Urma să ne vedem sâmbata sau luni, să semnăm contractul.
- Și îl antedatați?
- Da..", a povestit Daniela Niță.

Daniela Niță a mai declarat că a treia zi a vorbit cu celălalt pirotehnist, Marian Moise suferind arsuri.

"Zaharia mi-a spus ca e imposibil sa se fi aprins de la artificii. Mi-a spus ca vazuse un filmulet pe internet si primul moment de artificii a fost in regula si nu se putea ca fiind acelasi montaj la al doilea moment sa fie probleme".

În încheiere, femeia a spus că nu a sustras sau distrus vreun document și nici nu a cerut vreunui angajat să facă acest lucru.

Editor web: Vlad Mironescu

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...