Peste 14.000 de tone de deșeuri care urmau să intre în România în 2021 au fost întoarse în țările de unde veneau

Data publicării:
politia de frontiera
Sursa foto: Captură video / Politia de Frontieră Română

În primele 11 luni din 2021, Poliția de Frontieră Română a identificat peste 224 cazuri de transport ilegal de deşeuri din state din Europa (Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Belgia, Bulgaria, Germania, Norvegia, Portugalia, Olanda, Serbia, Spania etc), dar şi din Asia (China, Hong Kong, Pakistan, Israel, Japonia) şi America de Nord (S.U.A., Canada).

În urma verificărilor efectuate de autorităţile competente (Garda Naţională de Mediu, Direcţia Generală a Vămilor etc.), s-a stabilit faptul că mărfurile, în cantitate totală de peste 14.000 de tone, erau deşeuri, nu corespundeau cu datele declarate şi cuprinse în documentele prezentate autorităţii vamale, respectiv nu îndeplineau condiţiile legale de intrare din punct de vedere al legislaţiei de mediu.

Ulterior, deşeurile, constând în metal și hârtie, aluminiu, textile, cauciuc, lemn, baterii și bucăți de azbest, sticlă, material feros, componente de vehicule scoase din uz, aparate de uz casnic, echipamente electrice şi electronice etc. au fost înapoiate pe teritoriul statului vecin (la frontiera terestră), respectiv firmelor exportatoare (la frontiera maritimă), deoarece nu pot fi puse în circulaţie pe teritoriul României.

De asemenea, în perioada analizată, la nivelul structurilor poliţiei de frontieră au fost întocmite 22 dosare penale.

Cele mai multe evenimente au fost înregistrate la frontiera cu Bulgaria - în zona de competenţă a I.T.P.F. Giurgiu, fiind înregistrate 94 de cazuri cu aproximativ 5.975 de tone de astfel de deşeuri. În ceea ce priveşte punctele de trecere, cel mai folosit a fost P.T.F. Giurgiu, dar şi P.T.F. Călăraşi, P.T.F. Turnu Măgurele, P.T.F. Calafat, P.T.F. Bechet şi P.T.F. Zimnicea.

La Garda de Coastă - unde au fost înregistrate aproximativ 35 de cazuri, poliţiştii de frontieră împreună cu autorităţile competente din judeţul Constanţa au descoperit în total peste 6.960 de tone de deşeuri. Acestea au fost depistate în Portul Constanţa (în sistem containerizat), dar şi în P.T.F. Vama Veche, respectiv P.T.F. Negru Vodă.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce a murit, de fapt, Silviu Prigoană. Medicii au mărturisit cauza decesului afaceristului
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce a aflat de moartea lui Silviu Prigoană: “S-a întâmplat la Brașov...
Pro FM
Ana Baniciu are o casă ca din reviste, veche de un secol. A arătat-o în detaliu, iar imaginile dinainte și...
Film Now
Angelina Jolie, despre posibilitatea ca cei șase copii ai ei să aleagă o carieră la Hollywood: „Sunt foarte...
Adevarul
Planul nebunesc pentru cel mai lung zgârie-nori din lume. Explicația din spatele formei sale neobișnuite
Newsweek
Trei mari bănci au virat pensia pe card aseara târziu. În ce orașe pensionarii pot ridica banii?
Digi FM
Dinastia Trump, sezonul 2. Ce roluri ar putea juca rudele lui Donald Trump în noua administrație...
ZDc3YjgyOGZiZmRhYmIxZGZmYWFlOWYzOA==.thumb
Cine va conduce Pentagonul și CIA din 2025. Noi nume dezvăluite de Donald Trump privind viitorii membri ai...
Digi Animal World
„Zâna Albă”, o veveriță cu blana albă extrem de rară. Un fotograf a așteptat ore bune să o surprindă
Film Now
Adevăratul motiv pentru care Ben Affleck pare atât de nefericit mereu. Un apropiat a rupt tăcerea: „Vrea să...
UTV
Ozana Barabancea face primele declaratii despre relatia fiului sau cu Naomi Hedman. „Exista soacra buna pe...