Pericol de inundații în mai multe județe din țară. Au fost emise avertizări cod portocaliu și galben de viituri

Data publicării:
oameni cu cizme pe o strada inundata
INHGA recomandă respectarea măsurilor dispuse de autorităţile de la nivel naţional, judeţean sau local. FOTO: Shutterstock

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi, atenţionări Cod galben şi Cod portocaliu de viituri, valabile până duminică, în 17 bazine hidrografice.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 1 decembrie, ora 03:00 - 3 decembrie, ora 12:00, este instituit Codul portocaliu pe râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Repede (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad) şi Arieş (judeţele: Alba şi Cluj).

Acelaşi cod este valabil şi în intervalul 1 decembrie, ora 09:00 - 3 decembrie, ora 12:00, pe anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: râul Tisa, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Niraj, Târnava Mică (judeţele: Harghita şi Mureş), Mureş (judeţele: Alba şi Hunedoara), Strei (judeţul Hunedoara), Bega (judeţul Timiş) şi Timiş (judeţele: Caraş Severin şi Timiş).

De asemenea, începând din 30 noiembrie, ora 18:00, va intra în vigoare Codul galben, cu valabilitate până duminică, la miezul nopţii.

Acesta va afecta râuri din bazinele hidrografice: râul Tisa, Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Crasna (judeţele: Sălaj şi Satu Mare), Barcău (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Repede (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Mureş, Niraj, Târnava Mică (judeţele: Harghita şi Mureş), Târnava Mare (judeţele: Harghita, Mureş şi Braşov), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibiu, Hunedoara şi Arad), Bega (judeţul Timiş), Timiş (judeţele: Caraş Severin şi Timiş), Cerna (judeţele: Gorj şi Caraş Severin), Jiu (judeţele: Hunedoara şi Gorj), Motru (judeţele: Gorj şi Mehedinţi), Olt (judeţele: Covasna, Harghita şi Braşov) şi Bistriţa (afluent al Siretului, în judeţele: Suceava, Harghita şi Neamţ.

Fenomenele vizate constau în scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri, existând probabilitatea depăşirii cotelor de apărare. Acestea se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din judeţele: Maramureş, Bistriţa Năsăud, Cluj, Bihor, Alba şi Hunedoara, menţionează INHGA.

Instituţia recomandă respectarea măsurilor dispuse de autorităţile de la nivel naţional, judeţean sau local, cu responsabilităţi în gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri