Video Exclusiv Percheziţii la casa lui Mircea Beuran. Primele imagini cu medicul înconjurat de anchetatori

Data actualizării: Data publicării:
beuran

Mircea Beuran a fost luat de acasă de anchetatori, după percheziţiile care au avut loc în imobilul în care locuieşte acesta.

Digi24 prezintă în exclusivitate imagini cu Mircea Beuran înconjurat de anchetatori.

Procedural, imaginile arată că pe numele medicului există un mandat de aducere.

Mircea Beuran nu avea cătuşe la momentul în care a fost scos din casă. El a spus că nu a luat mită.

Percheziţiile de la casa lui Beuran s-au încheiat, cele de la Spitalul Floreasca continuă.

Procurorii DNA fac joi percheziții la Spitalul Floreasca și la domiciliul medicului Mircea Beuran, care este vizat de un nou dosar penal. Procurorii au indicii privind o posibilă luare de mită.

DNA a confirmat printr-un comunicat de presă perchezițiile.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, săvârșite pe parcursul anului 2018. În cursul zilei de 13 februarie 2020, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare la două adrese situate în municipiul București, dintre care una la sediul unei instituții publice”, se arată în comunicatul DNA.

Mircea Beuran a condus secţia de chirurgie a Spitalului Floreasca, însă a fost eliberat de la șefia secției după apariția scandalului în care o pacientă a fost arsă în operație și a murit.

Redactare G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri