Patriarhul Daniel a mulţumit pentru sprijinul Papei Ioan Paul al II-lea la construirea Catedralei Neamului

Data actualizării: Data publicării:
papa francisc patriarhul daniel catedrala neamului
FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Patriarhul Daniel a mulţumit pentru sprijinul Papei Ioan Paul al II-lea la construirea Catedralei Neamului, amintind că, în urmă cu 20 de ani, când Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat România, el a numit această ţară „grădina Maicii Domnului”.

El a spus că această catedrală este „o basilică dedicată Sfântului Apostol Andrei, deoarece acesta este Apostolul poporului român şi Ocrotitorul României”.

Patriarhul Daniel a mai spus că aceasta a fost construită pe un teren obţinut de la statul român de către Patriarhul Teoctist, „ca un act de reparaţie morală pentru cele cinci biserici care au existat în această zonă, trei fiind demolate şi două translate de către regimul comunist pentru a se construi Casa Poporului, actualul Parlament”.

„În acest sens, noua Catedrală Naţională este un edificiu simbolic al Învierii bisericilor demolate, dar şi un simbol al libertăţii religioase a poporului român, după aproape 50 de ani de regim comunist. Construcţia acestui edificiu a început efectiv la sfârşitul lunii martie 2011 şi a durat opt ani, astfel încât, în data de 25 noiembrie 2018, am sfinţit altarul Catedralei Naţionale, împreună cu Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, în prezenţa membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a clericilor, credincioşilor şi reprezentanţilor societăţii româneşti”, a adăugat Patriarhul BOR.

El a precizat că în anii 1999 şi 2002 Papa Ioan Paul al II-lea a oferit un ajutor financiar Patriarhului Teoctist pentru construirea Catedralei, în valoare de 200.000 de dolari americani.

„În anul 2017, acest ajutor financiar a fost integrat simbolic de Patriarhia Română ca parte din costul total de 500.000 de euro în vederea achiziţionării clopotelor Catedralei Naţionale, de la firma catolică Grassmayr din Innsbruck, Austria, deoarece, în tradiţiile ortodoxă şi catolică, clopotele au o valoare simbolică foarte profundă: ele reprezintă glasul lui Dumnezeu, care cheamă oamenii la rugăciune şi la cooperare fraternă. Suntem recunoscători pentru acest ajutor financiar simbolic şi, totodată, vă mulţumim pentru sprijinul pe care îl acordaţi constant credincioşilor ortodocşi români din Italia şi din alte ţări, unde Biserica Romano-Catolică a pus la dispoziţia comunităţilor ortodoxe româneşti 426 lăcaşuri de cult - 306 în Italia şi 120 în alte ţări din Europa Occidentală”, a precizat Patriarhul Daniel.

Patriarhul BOR a subliniat că din acest motiv a acceptat propunerea părţii catolice să ofere Papei şi creştinilor catolici prezenţi în Catedrală posibilitatea de a rosti rugăciunea „Tatăl nostru” în limba latină şi să intoneze câteva cântări pascale catolice. „Acest gest este un semn de recunoştinţă pentru spaţiile liturgice oferite de comunităţi catolice parohiilor ortodoxe româneşti din Europa Occidentală. Iar, după terminarea cântărilor pascale catolice, va urma rostirea rugăciunii «Tatăl nostru» în limba română şi vor fi intonate cântări pascale ortodoxe”, a mai spus Patriarhul.

Papa Francisc a subliniat că rugăciunea comună „Tatăl nostru” sintetizează identitatea noastră de fii şi astăzi în mod special de fraţi care se roagă unul alături de ceilalţi.

„Rugăciunea «Tatăl nostru» conţine certitudinea promisiunii făcute de Isus ucenicilor săi: nu vă voi lăsa orfani şi ne oferă încrederea să primim şi să acceptăm fratele ca pe un dar”, a adăugat Suveranul Pontif.

El a exprimat dorinţa ca „România să fie întotdeauna o casă a tuturor, un tărâm al întâlnirilor, o grădină în care înfloreşte împăcarea şi comuniunea”.

„Tată, ajută-ne să luăm în serios viaţa fratelui, să ne însuşim istoria sa. Ajută-ne, tată, să nu ne judecăm fratele, prin acţiunile şi limitele sale, ci să-l primim, să-l acceptăm înainte de toate ca fiu al tău. Ajută-ne să învingem ispita de a ne simţi fii mai mari care pentru că se află într-o poziţie privilegiată în centru uită că celălalt este un dar”, a rostit Papa Francisc.

Sursa: news.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri