Exclusiv Pașaport diplomatic. Pot armatele lumii să țină pasul cu tehnologia? Exemplul dronelor din Ucraina și al pagerelor din Liban
Țările care aleg tehnologia ca principal domeniu de investiții au toate șansele să fie mai puternice și, de aceea, competiția globală este una foarte serioasă. Ca să aibă o șansă în această bătălie a inteligenței și creativității, un stat are nevoie de legături puternice între mediul academic, companii și lumea politică. Cristian Sfichi, directorul regional al unui mare grup tehnologic, a explicat la Pașaport diplomatic cum stă România în acest domeniu.
Tastatura, „echipament” de război
- În momentul de față o să rulăm un scenariu, în Marea Neagră, chiar, unde suntem amenințați, nava noastră proprie, aflată în apropierea Portului Constanța, amenințată de două rachete și drone. Noi rulăm în acest moment sistemul, el având această capabilitate să poată să ruleze două lumi: o lume reală, operațională și o lume de antrenament. O să selectăm angajament și o să desenăm tunul de 57 de mm, să facem un angajament asupra lui, momentul în care această cheie protejată se luminează și practic îi spune operatorului că putem să facem un angajament. Odată ce avem autorizația de tragere, ținta este esențială și operatorul poate să execute o tragere asupra lui.
Acesta nu este un joc pe calculator, ci simularea unui atac militar, care poate deveni real. Aplicaţiile complexe pentru navele de război pot fi controlate şi de la distanţă, pregătirea armamentului de la bordul vasului este mai rapidă şi eventualul pericol se elimină cu precizie, de la distanţă, cu ajutorul unei tastaturi. Companiile de sotfware lucrează cu militarii din toată lumea să dezvolte progame, care se pot implementa pe diferite echipamente militare, de la cele folosite pe fundul oceanelor, până la cele care străbat cerul. Iar acest tip de muncă se face şi de la Bucureşti.
Armatele și schimbările tehnice
Cristina Cileacu: Discutăm despre tehnologie, pentru că tehnologia este cea pe care o vedem în tot și în toate, dar mai ales în zilele noastre, din păcate, în războaie. Și vedem, de pildă, două tipuri de fenomene. Dacă vorbim despre războiul început de Rusia în Ucraina, observăm drone, chiar drone foarte ieftine, care produc pagube mari. Dacă este să ne uităm în Orientul Mijlociu, vedem că de nicăieri încep să explodeze pagere. Sunt armatele lumii suficient de bine organizate cât să țină pasul cu dezvoltarea foarte rapidă a tehnologiei?
Cristian Sfichi: Întrebarea este bună și răspunsul poate veni din două părți. O parte, anumite armate sunt pregătite - și aici mă refer, bineînțeles, la Alianța Nord-Atlantică și la vestul european și așa mai departe, nord-Atlantic - sunt pregătite. Celelalte țări nu sunt foarte convins că sunt pregătite. Ca dovadă, ultimele incidente au demonstrat, cel puțin în Orientul Mijlociu, că tehnologia, de cele mai multe ori, poate să-ți joace feste și este clar că acest lucru va avea implicații în ceea ce privește analizele viitoare ale lanțurilor de distribuție și de producție a echipamentelor militare.
Armament clasic, tehnică de ultim model
Cristina Cileacu: Dacă este să ne uităm în istorie, totdeauna marile puteri au investit în dezvoltarea unei anume tehnologii care să le ofere avantajul strategic în fața inamicului. În prezent, care ar fi această tehnologie? Cea mai căutată?
Cristian Sfichi: E destul de dificil de spus, pentru că până acum câțiva ani ne pregăteam pentru războaie asimetrice. Acum, de când a început conflictul din Ucraina, asistăm la un război tradițional. Până acum câțiva ani, toată lumea spunea că platformele tradiționale, în speță artilerie, vehicule blindate, șenilate, sunt deja de domeniul trecutului. Și iată că se dovedește că în cazul unui război război tradițional, acestea sunt echipamentele principale. E un mix, e un mix și cred că discutăm de vârfuri tehnologice. În ceea ce privește partea de inteligență artificială, partea de securitate cibernetică, de protecție, ca dovadă protecția cibernetică în cazul incidentului din Orientul Mijlociu a jucat un rol esențial, dar, pe de altă parte, uitați-vă în jurul nostru, toată lumea începe să cumpere, să achiziționeze tunuri, tancuri, vapoare și alte avioane, echipamente care până acum doi ani de zile erau într-un puternic declin.
Vulnerabilitățile inteligenței artificiale
Până devine obişnuinţă momentul în care inteligenţa artificială va prelua o parte din muncile pe care acum le fac oamenii, sunt de făcut investiţii masive în super calculatoare şi centre de date. Schimbarea legislaţiei şi mai ales consolidarea securităţii datelor sunt esenţiale, pentru că utilizarea la scară tot mai mare a inteligenţei artificiale creşte şi vulnerabilitatea.
Cristina Cileacu: Și dacă ați pomenit inteligența artificială, desigur, e un avantaj să investești în inteligența artificială, pentru că folosirea ei îți poate aduce superioritate în orice, însă este și un dezavantaj folosirea inteligenței artificiale. Dacă ar fi să ne uităm la tot contextul în care suntem în momentul de față în Europa, cu acest război fizic în Ucraina, război început de ruși, dar și cu războaie hibride, pentru că, să nu uităm, cam toți avem și această componentă, din păcate, suntem mai vulnerabil cibernetic, acum că folosim mai mult inteligența artificială?
Cristian Sfichi: Cu siguranță suntem, suntem mai vulnerabili și cu siguranță ceea ce până să apară acest gen de incidente de securitate cibernetică, fie că este vorba în domeniul civil, bancar, medical și de data aceasta militar, toată lumea trata acest subiect ca un subiect care este mult prea îndepărtat, nu ți se va întâmpla ție niciodată, și așa mai departe. În momentul de față, cred că inteligența artificială nu face decât să accelereze pericolul atacurilor cibernetice și nu face decât să ne aducă cu picioarele pe pământ într-un fel. Cu cât vom folosi mai multă tehnologie, cu atât vom fi mai predispuși atacurilor cibernetice și respectiv, incidentelor total neprevăzute, black swan-uri (n.r. lebede negre). Nimeni nu s-ar fi așteptat ca niște baterii să explodeze, niște pagere care a fost produse în Taiwan, care după aceea au venit prin Europa nu mai știe nimeni pe unde, că-i Bulgaria, că-i Ungaria nu mai contează. Dar este clar că deja începi să te întrebi în ce măsură componentele electronice care intră în producția unor astfel de echipamente sunt sigure? Cum îți protejezi lanțul de aprovizionare? Cum îi protejezi pe furnizorii tăi, nu doar pe tine, să îți protejezi furnizorii în așa fel încât ei să nu fie pe termen lung, să spunem, infiltrați și ulterior, prin mijloace de inteligență artificială sau de atac cibernetic să-ți perturbeze sistemele tale.
Tehnologiile cu dublă utilitate
Cristina Cileacu: Această graniță dintre tehnologiile militare și cele civile devine din ce în ce mai fină, pentru că sunt deja tehnologii cu dublă utilitate, cum se numesc ele. Nu afectează asta și sistemele de securitate?
Cristian Sfichi: Cred că până la urmă este normal, pentru că există această întrepătrundere între tehnologii militare și tehnologii civile. După cum putem observa, echipamentele militare devin din ce în ce mai mult dependente de soluții software foarte complicate, de o inteligență artificială și de soluții hardware care sunt, să spunem, la limita tehnologiei și cunoștințelor umane. Aceste lucruri au fost dezvoltate și sunt dezvoltate într-un parteneriat cu industria. Altfel, din punct de vedere economic, nu mai este viabil să dezvolți tehnologii pur militare și atunci există această întrepătrundere. Cred că e normal, până la urmă, securitatea înseamnă un amestec între civili și militari, deci nu mai există linii de demarcație foarte clare.
Tehnologia înseamnă putere
Ţările care înţeleg valoarea tehnologiei, nu doar se minunează de puterea ei, sunt atente să creeze o legătură puternică între zona academică, adică cercetători, economie, deci companiile care pot dezvolta tehnologie şi decidenţii politici. Asta presupune însă ca un stat să aibă cu adevărat o viziune despre viitorul lui, astfel încât să îşi poată construi planuri reale, pe termen lung.
Cristina Cileacu: Sunt state care investesc foarte mult în tehnologie. Sunt state precum România care investesc mai puțin în dezvoltarea de tehnologie și avem probleme mai simple. Cum ar trebui un astfel de stat să-și dezvolte o armată eficientă, având în vedere câte opțiuni tehnologice sunt pe masă și nu prea știi ce să alegi mai întâi?
Cristian Sfichi: Părerea mea este că, din punct de vedere tehnologic, România face pașii care trebuie făcuți. În primul rând, începi să-ți achiziționezi în regim de urgență o serie de echipamente, care să satisfacă cerințele operaționale imediate, urmând ca ulterior să începi să te gândești să îți faci planuri pe 20, 30, 40, chiar 50 de ani. Eu cred că România achiziționează foarte bine ceea ce face astăzi, urmând ca probabil în viitor - și am văzut deja semnale că anul viitor să se alinieze programelor europene de cercetare, de dezvoltare. E destul de dificil dacă nu ai o bază industrială solidă să începi să cercetezi. Adică poți să citești foarte mult la nivel academic și are specialiști foarte buni din punct de vedere teoretic și academic. Dar dacă nu ai o bază industrială solidă, e destul de dificil să faci cercetare dezvoltare de noi tehnologii. Eu cred că așa, uitându-ne într-un helicopter view, mergem în direcția care trebuie, poate nu cu viteza care pe care ne am dori-o, dar sunt încrezător. Sunt încrezător că vom vom face pașii corecți în viitor.
Cristina Cileacu: Compania pe care o conduceți aici, în România, se ocupă cu dezvoltare tehnologică. Vi se pare că în România există o legătură între mediul academic, companii și, desigur, cei care decid?
Cristian Sfichi: Fără doar și poate. De ce vă spun asta? Pentru că mă uit la noi și mă uit la colegii mei și mă uit la tot ceea ce facem în România, există o puternică legătură între mediul academic și industrie. Și probabil că nu doar în domeniul software, dar în domeniul politehnic, să spunem așa, există această relație intrinsecă și putem fi, să spunem, martorii evoluției pozitive și crescânde în ceea ce privește legătura cu cea de-a treia componentă, și anume sistemul public sau sistemul decident. E un pic mai discretă această legătură, dar ea există până la urmă, pentru că, după cum cunoaștem în ultima perioadă există un puternic interes și din partea factorilor decidenți privind creșterea nivelului academic din România. În zona de software, toată lumea știe că România este una dintre țările cele mai bine dezvoltate și din punctul ăsta de vedere, cred că și decidenții acordă un interes special acestui domeniu.
Industria militară este prea solicitată
Cristina Cileacu: Industria militară face față în momentul de față cererilor, având în vedere că avem două războaie mari în derulare, mă refer la cel început de ruși în Ucraina și la cel din Orientul Mijlociu, la faptul că statele NATO toate doresc să și îmbunătățească sau să-și împrospăteze capabilitățile. Sunt în momentul de față foarte multe lucruri care se dezvoltă, însă în egală măsură este nevoie de timp și de, cum spuneați mai devreme, și capacități industriale. Suntem acolo?
Cristian Sfichi: Toate guvernele au bani, toate guvernele pot să cumpere, dar nu mai au de unde să cumpere. Există așteptări de producție de cinci, șase, șapte ani de zile. În momentul de față, dacă vrei să comanzi, să spunem o navă, cred că trebuie să aștepți undeva la 6 ani de zile. Dacă vrei să comanzi sisteme moderne de armament, la fel. Deci este clar că nu au fost pregătiți, nu am fost pregătiți, și eu fac parte din acest ecosistem și acuma ne luptăm cu greu să creștem capacitățile de producție, încercând să analizăm și din punct de vedere economic, pentru că atunci când ești într-o autocrație, mâine deviezi resursele toate într-un singur punct și nu interesează pe nimeni dacă, dacă, cum, de unde sunt acele resurse. În lumea occidentală trebuie să faci și analize. Bun, crești, cum vei face acea creștere sustenabilă? Ce vei face cu acele capacități pe care tu le-ai crescut, în care tu ai investit miliarde? Ce vor face acele companii comerciale, care... până la urmă toți suntem în acest, să spunem, joc economic? Ne mișcăm un pic mai încet decât autocrațiile, da, poate că nici nu e rău.
Școlarizarea continuă, esența succesului
Cristina Cileacu: Compania la care lucrați, pe care o conduceți în România dezvoltă software pentru echipamente militare, în special din ocean până în aer, ca să exprim mai simplu variantele. Cum reușesc inginerii IT să facă programe pentru submarine și avioane și echipamente militare complicate?
Cristian Sfichi: În general, tehnologiile de înalt nivel și, așa cum bine ați spus, să plecăm de pe fundul oceanelor, în ceea ce privește lupta antisubmarină și până în zona de spațiu, de deep space, sunt tehnologii de nișă foarte specifice. Și atunci, colegii mei care pornesc într-un anumit domeniu, pleacă de la niște principii de bază, ulterior există un proces continuu de școlarizare. Nu vor putea să producă și nu ar putea să fie implicați în proiecte dacă nu înțeleg domeniul foarte bine. Și atunci avem un program de școlarizare, care permite adaptarea lor sau pregătirea lor pentru a începe de la nivelul de bază. Există foarte multe companii care fac dezvoltare de software, dar companii de inginerie și inginerie pură sunt destul de puține în România, să știți. Nu sunt foarte multe. Adică, deși vedem că piața, în toate articolele, piața de software a crescut, crește, dinamică, ei de obicei numesc și zona de servicii piața de software, ori companii care să facă proiecte de inginerie de ultimă generație sunt destul de puține în România. Și din punctul ăsta de vedere suntem atrăgători pentru colegii noștri ingineri.
Etica folosirii datelor biometrice
Poarta poate fi folosită și în conceptul de fly to get, un concept mult mai extins. De acasă, de pe fotoliu până în avion putem merge fără să mai scoatem pașaportul din buzunar. Ne înscriem într-o aplicație de acasă, putem să facem ce ținut la casă sau putem să facem un aeroport numai pe bază facială, numai pe fața noastră. Apoi putem să lăsăm bagajul fără să mai scoatem pașaportul identificat facial, la securitate-security. Dacă mergem înspre UK, ieșit din Schengen, trecem prin poartă, trecem frontiera prin poartă și apoi urcăm în avion, la fel pe bază facială, fără să mai scoatem pașaportul din buzunar.
Citirea datelor biometrice, adică a trăsăturilor feţei, în anumite cazuri ale amprentelor, dar şi a diferitelor tipuri de comportament ajută la îmbunătăţirea siguranţei cetăţenilor. Controlul paşaportului la frontieră poate fi înlocuit de propria faţă şi transferul prin aeroport ar deveni lejer. Aceste aplicaţii însă pot deveni rapid o sabie cu două tăişuri, dacă utilizatorii aplicaţiilor de biometrie sunt lipsiţi de morală şi transparenţă.
Cristina Cileacu: Unul dintre domeniile în care sunt proiecte la compania pe care o conduceți are legătură cu biometria, cu tot ce înseamnă citit datele biometrice ale oamenilor. Există în continuare această tendință la nivel uman, până la urmă, e o frică firească ce se întâmplă cu cei care îmi știu datele biometrice, cu cei care îmi iau amprentele, îmi citesc figura și așa mai departe? Cum puteți să prezentați etic, în fața publicului, aceste tehnologii?
Cristian Sfichi: În cadrul grupului nostru avem deja grupuri de lucru care discută despre principiile etice în dezvoltarea de soluții software de inteligență artificială și așa numita ethical AI, unde se folosesc o serie de principii inalienabile și principii pe care noi am dori să le implementăm în toată zona de echipamente software, că e biometrie, că e inteligență artificială și așa mai departe, tocmai pentru a nu fi utilizate în scopuri răuvoitoare. Și tot ceea ce facem, deci toate proiectele noastre în momentul de față utilizează o serie reguli care, din momentul proiectării întregului sistem, întregii soluții, noi ne gândim cum vor fi aplicate principiile etice de protecție a persoanei, de protecția informațiilor și așa mai departe. Trebuie să recunosc că Europa este continentul care încearcă să-și protejeze cetățenii și toate informațiile legate de ei și așa mai departe, într-un mod cât se poate de onest și de etic.
Cine câștigă competiția tehnologică
Cristina Cileacu: Vedeți Europa fiind într-adevăr un vârf în domeniul tehnologic?
Cristian Sfichi: Cred că Europa are toate șansele să recupereze într-un an, un, să spunem, un ecart de de 10 ani sau 20 de ani în domeniul meu cel puțin, printr-o politică coordonată la nivel european. Cred că, individual, țările nu vor reuși să dezvolte tehnologie, țările europene și mă uit în domeniul militar, la faptul că se discută de ani avioane de generația a șasea, fără un proiect european nu vei reuși să-l faci. Nave, platforme marine, sateliți și așa mai departe. Este clar că dacă Europa își va uni forțele, își va uni inteligența în inginerie, și să nu uităm că, până la urmă, toate marile invenții ale secolului 19...
Cristina Cileacu: Sunt din Europa.
Cristian Sfichi: Sunt din Europa. Deci nu trebuie să fim modești, trebuie să spunem ne-am culcat pe o ureche un pic, ne-am gândit că va fi pace permanent și că nu vor mai exista războaie în Europa. Ei, iată că nu e chiar așa. Nu facem decât acum să ne așezăm la masă și să ne să ne creionăm o nouă strategie de a ajunge din nou acolo unde am fost, adică în vârful continentelor cu o tehnologie de vârf comparabilă cu cei mai puternici.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
