Pădurarii Ocolului Silvic, filmați în timp ce le duceau „plocon” șefilor, sunt cercetați disciplinar

Data publicării:
01-padurar2

Pădurarii Ocolului Silvic Oradea, surprinși de jurnaliștii Bihoreanul în timp ce le duceau șefilor miei, conozaci și palincă, în Joia Mare, vor fi cercetați disciplinar și ar putea fi suspendați pe perioada maximă prevăzută de lege.

Romsilva a transmis, joi, într-un comunicat remis Digi24, că sancțiunile aplicate celor nouă pădurari vor fi stabilite în urma concluziilor cercetării disciplinare.

„În urma publicării articolului ”Șpaga de Paști: Bihoreanul i-a surprins în flagrant pe pădurarii Ocolului Silvic Oradea ducând miei, palincă și vin pentru șefi”, directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva a solicitat angajatorului delegat să inițieze, de îndată, procedurile de cercetare disciplinară prealabilă și să sesizeze Consiliul de disciplină în vederea aplicării sancțiunilor prevăzute de Ordonanța de Urgență 59/2000 privind Statutul personalului silvic.

În acest sens, în baza Regulamentului Intern și a Codului de conduită etică și profesională a salariaților Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, precum și a Contractului Colectiv de Muncă al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva s-a solicitat suspendarea contractului individual de muncă pe perioada maximă prevăzută de lege, pentru șeful Ocolului Silvic Oradea și sancțiuni disciplinare pentru ceilalți angajați implicați în evenimentul din 25 aprilie.

Sancțiunile și măsurile dispuse de Comisia de cercetare disciplinară de la nivelul Direcției Silvice Bihor pentru cercetarea disciplinară a celor nouă salariați ai Ocolului Silvic Oradea, vor fi comunicate public.

Directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva declară toleranță zero pentru astfel de fapte incompatibile cu statutul personalului silvic”, a transmis Romsilva.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri