Pacienţii din spitalele bucureştene primesc 900 exemplare din Noul Testament cu Psalmii

Data actualizării: Data publicării:
Women holding the Bible and Crosses of blessing from God.Women in religious concepts
Foto: GettyImages

Arhiepiscopia Bucureştilor distribuie peste 900 de exemplare din Noul Testament cu Psalmii către principalele spitalie din Capitală. Cărțile rămân în bibliotecile capelelor și vor fi puse la dispoziția pacienților. Noul Testament va ajunge și la militarii din teatre de război, precum și la deținuți.

Arhiepiscopia Bucureștilor a început în urmă cu o săptămână să distribuie 955 de exemplare din Noul testament cu Psalmii către principalele spitale din Capitală.

Distribuirea a început de pe 25 noiembrie către unităţile spitaliceşti. Pacienţii care doresc să citească Noul Testament cu Psalmii pot apela la preotul de spital şi vor beneficia de această posibilitate de a împrumuta Sfânta Scriptură pentru a se întări sufleteşte în perioada de luptă cu boala şi cu suferinţa”, a declarat pentru basilica.ro preotul Ionuţ Iordăchescu, consilier eparhial în cadrul Sectorului Social al Arhiepiscopiei Bucureştilor, relatează Mediafax.

În cadrul vizitelor în saloane sau la slujbe, clericii le vor spune pacienţilor de această posibilitate de a împrumuta Cărțile Sfinte pe parcursul şederii în spital.

Citirea Sfintei Scripturi este la fel de importantă ca rugăciunea personală, ca postul, ca faptele de milostenie şi contribuie la creşterea noastră duhovnicească; este importantă mai ales în cazul persoanelor care au nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, care au nevoie de o stare de pace pe care o pot afla şi din cuvântul Scripturii”, mai spune preotul.

Părintele consilier mai spune și că preoții au şi responsabilitatea de a-i asista pe credincioşi și să le explice pasajele din Biblie pe care nu le înţeleg.

În cadrul aceluiaşi proiect, Patriarhia Română va distribui 1.410 de exemplare din Noul Testament cu Psalmii militarilor români aflaţi în misiune în afara graniţelor ţării, respectiv în Afganistan, Polonia, Mali etc. Distribuirea se va realiza prin intermediul Secţiei de Asistenţă Religioasă din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, urmând ca, cel mai probabil, militarii din Afganistan să primească volumele în apropierea sărbătorii Naşterii Domnului.

Totodată, Patriarhia Română va trimite 135 de exemplare din Noul Testament către deținuții din cele 45 de penitenciare din țară.

Cele 2.500 de volume au fost realizate cu sprijinul Societăţii Biblice Interconfesionale din România.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri