Pacienți evacuați din Spitalul de Boli Cronice Călinești după ce dintr-un aparat de aer condiționat a ieșit fum

Data actualizării: Data publicării:
ambulante in fata spitalului din calinesti arges
Pacienți evacuați din Spitalul de Boli Cronice Călinești. FOTO: Captură Digi24

32 de pacienți au fost evacuați, vineri dimineață, din Spitalul de Boli Cronice Călinești, județul Argeș. Decizia a fost luată după ce dintr-un aparat de aer condiționat a ieșit fum.

UPDATE 8.30. Pacienții evacuați vineri dimineața de la Spitalul de Boli Cronice Călinești, după ce la etajul unu al unității a fost semnalat fum, au revenit în saloane.

„Nu sunt victime, toți pacienții au revenit în saloane, echipajele medicale de urgență s-au retras”, a transmis Ministerul Sănătății.


Știrea inițială

Potrivit ISU Argeș, pompierii au fost sesizați, vineri dimineața, în jurul orei 6.00, cu privire la faptul că de la primul etaj al Spitalului de Boli Cronice Călinești iese fum. La fața locului au intervenit pompieri de la Detașamentele de Pompieri Pitești, Bradu și Garda de Intervenție Topoloveni și echipaje ale ambulanței.

Pompierii au stabilit că sursa fumului ar fi un aparat de aer condiționat. Nu a fost incendiu cu flacără, ci doar fum, cel mai probabil fiind vorba de un scurt-circuit, a declarat la Digi24 purtătorul de cuvânt al ISU Argeș, Vasile Ionuț Tunaru.

Aparatul electric a fost deconectat de la alimentarea cu energie electrică.

Medicul de gardă a evacuat 32 de pacienți, a transmis ISU Argeș. Pacienții nu au avut probleme medicale cauzate de incident, a spus Tunaru. 

 

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
NASA a surprins o imagine rară deasupra Pământului, în troposferă...
Digi FM
Un american și-a dus soția la un magazin din Brașov, iar imaginile sunt virale. Reacția acestuia când vede...
Pro FM
Închisoarea l-a schimbat complet pe Sean „Diddy” Combs. Rapperul „a slăbit” și „a albit” în cele trei luni de...
Film Now
Tom Hanks insistă că „e într-o formă bună”, în ciuda apariției care i-a îngrijorat pe fani. S-a zvonit că...
Adevarul
Amantlâc în fotbalul mare: viitoarea nevastă i-a bătut la ușă amantei în miez de noapte
Newsweek
Bucura Oprescu care a garantat indexarea pensiilor reconfirmată ministrul muncii. Își ține cuvântul?
Digi FM
Fiica lui Mircea Diaconu rupe tăcerea după moartea actorului: „Nu a murit de cancer de colon”
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Jennifer Lopez, fotografiată la cumpărături cu Emme, pe care a prezentat-o cu pronume neutru acum doi ani
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...