Pacientă însărcinată în 9 luni, suspectă de coronavirus, refuzată la Spitalul Bârlad, care fusese desemnat unitate suport

Data actualizării: Data publicării:
O gravidă infectată cu COVID a murit la Alba Iulia
FOTO: Getty Images

O femeie însărcinată în luna a noua, care s-a prezentat, duminică, la Spitalul de Urgenţă "Elena Beldiman" din Bârlad, cu tuse şi temperatură crescută, a fost trimisă la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU), deşi spitalul bârlădean a fost desemnat unitate suport COVID-19.

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vaslui au demarat verificări în acest caz.

Directorul executiv al instituţiei, Mihaela Vlada, a declarat, luni, pentru Agerpres, că refuzul pacientei nu a fost fundamentat şi că femeia trebuia primită la Spitalul de Urgenţă Bârlad.

Potrivit cadrelor medicale de la SJU Vaslui, pacienta a fost testată pentru COVID - 19 şi se află izolată în Secţia Ginecologie, starea sa neimpunând până acum transferul la ATI.

Femeia se afla în izolare la domiciliu alături de soţul său, întors recent din Anglia.

Conducerea Spitalului de Urgenţă "Elena Beldiman" din Bârlad nu a putut fi contactată pentru a oferi detalii cu privire la refuzul pacientei suspecte de COVID-19.

Redactare G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri