(P) #30YearsOfFreedom – ce am făcut cu libertatea câștigată în 1989?

Data publicării:
304
FOTO: Inquam Photo/ Octav Ganea

Pentru a marca 30 de ani de la Revoluția din 1989, Ambasada britanică publică pe pagina sa de Facebook cele mai bune materiale video prezentate  săptămâna aceasta de liceeni din întreaga Românie în cadrul conferinței #30YearsOfFreedom [30 de ani de libertate]. Martori britanici și români ai Revoluției, invitați ca vorbitori la evenimentul desfășurat la Biblioteca Centrală Universitară ‘Carol I’ din București, împreună cu British Council și în parteneriat cu Universitatea din București, au trecut în revistă situația foarte grea din România comunistă și evenimentele din decembrie 1989, dar și beneficiile libertății de care România se bucură trei decade mai târziu, cu scopul de a încuraja un dialog între generații pe tema transformărilor pozitive prin care trece România.    

Ambasadorul britanic Andrew Noble:

„Nu pot spune cât sunt de fericit. A fost minunat să avem la conferința noastră #30YearsOfFreedom atât de mulți liceeni români, de la peste 30 de școli din întreaga țară. Repet ceea ce a spus Ion Caramitru în timpul evenimentului: ‘Cu tineri ca aceștia, viitorul României este luminos. Scurtele materiale video produse de ei pentru a ilustra tema conferinței oglindesc perfect dezbaterile din sală și, în plus, i-au impresionat pe toți cei prezenți.

A fost nemaipomenit să ascultăm în direct mărturii despre cum au trăit Revoluția personalități precum Ion Caramitru și jurnalistul britanic de renume al BBC, John Simpson.

301
FOTO: Inquam Photo/ Octav Ganea

Dar cred că cel mai reușit aspect al conferinței a fost să îi auzim pe tinerii antreprenori și activiști invitați spunând cât de multă încredere au în viitorul României și să realizăm, uitându-ne și ascultându-i pe tinerii din sală, că acest lucru este adevărat. A fost energizant să particip la această conferință și sper că un număr cât mai mare de persoane vor urmări pe pagina noastră de Facebook prezentările individuale ale invitaților noștri, precum și cele mai relevante materiale video ale liceenilor”.

Circa 150 de liceeni și câteva zeci de studenți au urmărit miercuri, 18 decembrie, poveștile de suflet ale martorilor britanici ai Revoluției din 1989: ambasadorul britanic Andrew Noble, a cărui carieră diplomatică a început în România anilor ’80, când a fost trimis ca atașat de presă la București; scriitoarea britanică Jessica Douglas-Home, care, pe vremea comunismului, ii sprijinea pe intelectualii români aducând pe ascuns cărți din Europa Occidentală în România și care a fost apoi implicată, prin intermediul Mihai Eminescu Trust, în reconstrucția durabilă a satelor din Transilvania; Irina Margareta-Nistor, ‘vocea a peste 5.000 de filme’ dublate și vizionate pe ascuns în timpul regimului Ceaușescu; profesorul universitar de istorie Bogdan Murgescu, care a participat, pe vremea când era un tânăr profesor de liceu, la Revoluție, după care a studiat îndeaproape, din perspectivă academică, evenimentele de atunci; celebrul jurnalist britanic John Simpson, care a transmis în direct cele mai importante evenimente ale lumii din ultimii 60 de ani, inclusiv Revoluția română; Ion Caramitru, unul dintre revoluționarii cei mai cunoscuți ai României și un foarte bun prieten al Marii Britanii; precum și profesorul britanic de istorie Dennis Deletant, considerat cel mai bun cunoscător din branșă al istoriei recente a României, declarat spre finalul regimului comunist ‘persona non grata’ pentru comentariile făcute în presa occidentală a vremii.

303
FOTO: Inquam Photo/ Octav Ganea

La finalul conferinței, patru antreprenori și activiști români și britanici au subliniat evoluția uluitoare a României în numai 30 de ani, de la o dictatură comunistă la o societate democratică, în care tânăra generație are, mai presus de orice, libertatea de a alege. Alison Mutler, jurnalist britanic relocat în România, Bogdan Rădulescu, unul dintre creatorii brandului UNTOLD, Angela Galeța, director al Fundației Vodafone România și Elena Calistru, președinte al Funky Citizens, au împărtășit audienței poveștile lor inspiraționale. 

Mai multe detalii despre conferință, fotografii, precum și mesajele cheie ale vorbitorilor și înregistrările prezentărilor acestora, sunt disponibile pe paginile de Facebook și Twitter ale Ambasadei britanice la București.

302
FOTO: Inquam Photo/ Octav Ganea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Este Nicușor Dan bun de președinte al României? Părerea AI despre întrebarea momentului la români
Digi FM
Nicușor Dan, despre campania lui Călin Georgescu: “Specialiştii cu care am vorbit spun că trece de 10...
Pro FM
Cum arată mama lui Fuego și ce mesaj emoționant i-a transmis public de ziua ei. Fanii, impresionați complet...
Film Now
Meg Ryan, o mamă extrem de mândră. Cu ce se ocupă la 20 de ani Daisy, fiica pe care a adoptat-o din China, ca...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
De ce pensia intră pe card, în ianuarie, mult mai devreme? Ce bani iau în plus pensionarii?
Digi FM
Iluzie optică: Poți să găsești ursul polar din imagine? Doar cei mai inteligenți reușesc în mai puțin de 5...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Cum o privește el, nu o privește nimeni! Keanu Reeves, fascinat de Alexandra Grant pe covorul roșu la...
UTV
Reactia lui Sydney Sweeney dupa criticile dure legate de aspectul ei fizic