Video&Foto O femeie din București a fost arestată după ce a incendiat o mașină. Ce le-a mărturisit anchetatorilor

Data actualizării: Data publicării:
masina incendiata
Motivul șocant pentru care o femeie în vârstă de 52 de ani a incendiat o mașină în Capitală: le-a spus anchetatorilor că a recurs la acest gest pentru că s-a enervat. Foto: Digi24

O femeie în vârstă de 52 de ani a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, după ce a incendiat o mașină. Întrebată de anchetatori motivul pentru care a recurs la acest gest, ea le-a spus că s-a enervat.

La data de 3 octombrie, femeia în vârstă de 52 de ani a incendiat o maşină, pe Calea Giuleşti din Bucureşti, focul afectând parţial încă un autoturism.

O femeie din București a fost arestată după ce a incendiat o mașină. Foto: Digi24
O femeie din București a fost arestată după ce a incendiat o mașină. Foto: Digi24

„Poliţişti din cadrul subunităţii au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe o stradă din Sectorul 6, un autoturism ar fi luat foc. La faţa locului s-au deplasat cu operativitate atât poliţişti din cadrul subunităţii, cât şi echipaje de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă care au acţionat pentru stingerea incendiului. Menţionăm faptul că autoturismul în cauză a fost distrus aproape în totalitate, fiind afectat, totodată, un autoturism care se afla în proximitate”, au transmis reprezentanții Poliției Capitalei.

În urma investigațiilor, polițiștii au constatat că incendiul a fost provocat cu intenţie, iar după ce au urmărit imaginile surprinse de camerele de supraveghere din apropiere au observat o femeie care avea un comportament ieșit din comun.

Ulterior, anchetatorii au descoperit că suspectul este o femeie în vârstă de 52 de ani, iar la data de 10 octombrie a fost pus în executare un mandat de aducere pe numele acesteia.

Femeia a fost dusă la audieri, iar ulterior a fost reținută pentru 24 de ore.

Potrivit unor din anchetă, citate de Digi24, femeia le-a mărturisit polițiștilor că nu a avut un motiv pentru care a incendiat mașina, ci pur și simplu s-a enervat. 

Vineri, la data de 11 octombrie, magistraţii au dispus măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri