O femeie și-a prins piciorul într-un trotuar rulant din aeroportul din Bangkok și a rămas fără el

Data actualizării: Data publicării:
O femeie și-a prins un picior într-o bandă rulantă, într-un aeroport din Bangkok
Toate benzile rulante ale aeroportului internațional din Bangkok şi-au suspendat serviciul în timp ce se investighează cauza incidentului. Foto: Profimedia

O femeie thailandeză în vârstă de 57 de ani a rămas fără un picior după ce şi l-a prins într-un trotuar rulant de pe un aeroport internaţional din Bangkok, relatează CNN.

Directorul aeroportului internaţional Don Mueang, Karant Thanakuljeerapat, a declarat că incidentul a avut loc în jurul orei locale 8:27 (19:27 ET), în coridorul sudic al terminalului de pasageri pentru zboruri interne.

În cadrul unei conferinţe de presă de joi, Karant a declarat că femeia, care călătorea spre oraşul sudic Nakhon Si Thammarat, a avut un  accident „grav” la capătul unui trotuar rulant, după ce piciorul ei stâng a rămas prins în capăt.

Medicii au intervenit rapid, iar femeia a fost transferată la cel mai apropiat spital, deşi gravitatea rănilor a dus la amputarea piciorului până la genunchi, a precizat Karant. De atunci, femeia a fost transferată la Spitalul Internaţional Bumrungrad, una dintre cele mai bune unităţi medicale din ţară, a adăugat directorul.

Numele femeii nu a fost precizat de autorităţi, însă fiul ei, Krit Kittirattana, a publicat un comunicat pe Facebook în care a descris accidentul ca fiind „sfâşietor”.

El a precizat că mama sa a fost operată, dar că încă se confruntă cu riscurile unor potenţiale complicaţii şi că medicii urmăresc îndeaproape orice semn de infecţie.

„Mama mea a continuat să arate că este puternică, prin expresia feţei şi vocea ei. Dar în adâncul sufletului ştim că inima ei este frântă de când şi-a pierdut brusc piciorul”, a scris el. El a adăugat că familia a cerut imagini de pe camerele de supraveghere ale accidentului.

Karant, directorul aeroportului, a declarat că Airports Of Thailand (AOT), compania de stat care operează aeroporturile din întreaga ţară, va acoperi toate cheltuielile medicale şi va oferi despăgubiri.

Toate benzile rulante ale aeroportului şi-au suspendat serviciul în timp ce se investighează cauza incidentului şi inginerii fac verificări de siguranţă, a adăugat el.

„Cauza incidentului este încă în curs de investigare pentru a se stabili faptele. S-ar putea să fie nevoie să înfiinţăm o comisie de anchetă la care să se alăture persoane din exterior pentru a obţine imparţialitate şi transparenţă”, a spus el. Karant s-a abţinut să spună vreo concluzie preliminară în acest stadiu.

Cu toate acestea, directorul a avut cuvinte de apreciere în ceea ce priveşte întreţinerea şi verificările de rutină ale aeroportului şi a declarat că trotuarul rulant a fost în funcţiune timp de 39 de ani.

Unul dintre cele două aeroporturi internaţionale din Bangkok, Don Mueang este situat în partea de nord a capitalei. Acesta a fost anterior principalul aeroport al oraşului până la deschiderea, în 2006, a noului şi mai marelui aeroport Suvarnabhumi.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...