O familie cu patru copii, plecată din Franța în urmă cu doi ani cu o căruță trasă de un măgar, a ajuns în zona localității Peciu Nou, din Timiș, relatează Radio Timișoara.
Cei doi părinți cu patru copii vor să ajungă în Palestina, bărbatul fiind de origine palestiniană.
„Am întâlnit o familie de oameni foarte plăcuți, prietenoși, senini. Bănuiesc că sunt cetățeni francezi. M-au salutat în limba franceză. Au spus că se îndreaptă cu acel atelaj tras de o simpatică măgăriță și-n căruță erau patru copilași, undeva de la 3 ani până pe la vreo 9 ani”, spune Marius Cârdei, un bărbat care a vorbit cu familia de călători.
Cei doi i-au explicat românului care a intrat în vorbă cu ei că încearcă să îi educe pe copii dându-le o lecție de viață.
„Au spus că se deplasează pur și simplu, în mod natural, pe jos. Am întrebat când au plecat din Franța. De doi ani de zile. Deci de doi ani de zile ei călătoresc, mergând aproape la pas cu acel atelaj, cu copiii după ei. Ce mâncați? Mă gândeam că poate, na, sunt de condiții mai umilă, mănâncă de prin natură. Nu, noi avem bani, ne oprim, ne cumpărăm de la supermarket sau ne invită cetățenii din diverse locuri. Discuția a continuat pe făgașul respectiv, întrebând despre copii, cum încearcă ei să-și educe copiii, că totuși n-au cum să meargă la școală. Ei au spus că ei preferă să dea copiilor educație, oarecum, prin această călătorie, să-i învețe fapte de viață”, mai spune Cârdei.
În luna noiembrie a anului trecut, județul Timiș a fost traversat de o familie de francezi care călătorea, alături de doi copii, cu o rulotă trasă de cai.
Editor : M.B.