Nu mai sunt paturi libere la terapie intensivă pentru bolnavii de Covid, în București. În restul țării mai sunt doar zece

Data publicării:
Un pacient este transferat la terapie intensivă, la Spitalul de boli infecțioase din Cluj-Napoca.
Un pacient este transferat la terapie intensivă, la Spitalul de boli infecțioase din Cluj-Napoca. Foto: Andreea Campeanu/Getty Images

În București nu mai este niciun pat liber la secțiile de terapie intensivă Covid. În spitalele din țară mai sunt doar zece.

Conform datelor existente în aplicația alerte.ms, duminică, la nivel național sunt 1.273 de paturi de terapie intensivă pentru pacienții Covid-19.

1.220 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări.

În București sunt avizate de DSP 266 de paturi de terapie intensivă pentru pacienții de Covid-19.

La nivel național sunt libere zece paturi ATI pentru pacienții bolnavi de Covid-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, iar în București nu sunt paturi libere la acest moment.

Se lucrează în continuare pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare.

Pentru operaționalizarea unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiții medicale și care sunt și confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri, acei pacienți au afecțiuni grave ce pot constitui comorbidități și sunt expuși unui risc mult mai mare.

În ceea ce privește situația paturilor ATI destinate pacienților de Covid-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, sunt încă libere: în Ialomița unu, în Sibiu trei, în Vrancea șase.

Încă 6.333 de cazuri noi de coronavirus au fost confirmate în ultimele 24 de ore, în România.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.313. Dintre acestea, 1.220 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 267 sunt minori, 246 fiind internați în secții și 21 la ATI.

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri