Video Ninge abundent la Rânca. Poliţiştii nu mai permit accesul maşinilor fără lanţuri de iarnă

Data actualizării: Data publicării:
rânca
Foto: Captură Facebook/DRDP Craiova

Drumarii acţionează cu nouă utilaje pe DN 67C Novaci - Rânca după ce în zonă a început să ningă abundent, iar poliţiştii organizează un filtru pentru a verifica autoturismele care vor să urce în staţiune dacă au lanţuri de iarnă, au informat reprezentanţii Secţiei Drumuri Naţionale Târgu Jiu din cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova.

Potrivit sursei citate, inţial au intervenit 6 autofreze cu lamă pentru degajarea carosabilului, dar au fost suplimentate cu încă 3 unimoguri de la Târgu Jiu.

Poliţiştii vor organiza un filtru la kilometrul 22 al DN 67C pentru a nu mai permite autoturismelor care nu au lanţuri de iarnă să urce în Rânca.

„Din păcate, nu toți conducătorii auto au înțeles mesajele noastre și au plecat la drum fără lanțuri antiderapante. Începând cu ora 21:30 se interzice accesul fără lanțuri antiderapante, excepție făcând autoturismele 4×4”, a transmis Secția Drumuri Naționale Tg. Jiu, care aparține de DRDP Craiova.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri