Nicolae Ciucă, discuții privind finalizarea laserului de mare putere de la Măgurele până în 2023

Data actualizării: Data publicării:
sedinta cu premierul nicolae ciuca
Ședința Comitetului Interinstituțional privind proiectul Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics. Foto: gov.ro

Premierul Nicolae Ciucă a coordonat luni Comitetul interinstituţional privind proiectul Extreme Light Infrastructure - Nuclear Physics, laserul de mare putere de la Măgurele. În cadrul întâlnirii au fost prezentate soluţii pentru ca proiectul ELI-NP să fie implementat până la sfârşitul anului 2023, conform calendarului asumat.

La ședință s-a discutat și modul în care România se poate integra în consorţiul european Extreme Light Infrastructure - European Research Infrastructure Consortium (ELI-ERIC), pentru atingerea obiectivului asumat de ţara noastră, potrivit unui comunicat al guvernului.

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a efectuat recent o vizită de lucru la Institutul Naţional pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, unde i s-au prezentat facilităţile logistice ale institutului, sălile de experimente şi laboratoarele din cadrul proiectului ELI-NP, şi a discutat cu cercetătorii români despre o mai strânsă colaborare între mediul de cercetare, cel academic şi domeniul privat.

La întâlnirea de la Palatul Victoria au mai participat ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Marcel Boloş, consilierii prezidenţiali Ligia Deca şi Luminiţa Odobescu, reprezentanţi ai ministerelor Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Afacerilor Externe, ai Consiliului Judeţean Ilfov, consilierul de stat Sorin Costreie, reprezentantul şi coordonatorul României pentru proiectul ELI-NP, directorul proiectului ELI-NP, Călin Ur, directorul general al Institutului Naţional pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, Nicolae Mărginean, preşedintele Consiliului Ştiinţific IFIN-HH.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri