Este nebunie în online pentru a prinde un bilet la unul din concertele trupei Oasis. Locurile pentru turneul de revenire Oasis au fost puse în vânzare, după ce trupa a avertizat împotriva revânzării la prețuri exagerate. Multe persoane cumpără bilete, care ulterior sunt vândute în online și de 40 de ori mai scumpe, potrivit BBC. Un singur bilet pentru turneul Oasis ajunge la mii de lire sterline.
1 milion de oameni la coadă în câteva minute
Săptămâna trecută, utilizatorii care au încercat să acceseze cele trei site-uri web care vând bilete pentru concertele Oasis din Regatul Unit au semnalat probleme chiar înainte ca acestea să fie puse în vânzare, relatează BBC. Spre exemplu, pentru concertele din iulie și august, de anul viitor, de la Londra, un milion de persoane s-au înscris în coada online în doar câteva minute.
Unii utilizatori din Irlanda au raportat, de asemenea, probleme de accesare a unuia dintre site-urile care vinde bilete, în timp ce alții au afirmat că se află în urma a peste 500.000 de alți fani care încearcă să obțină un bilet.
Site-urile au făcut apel la răbdare din partea fanilor, postând mesaje de genul: „Așa cum era de așteptat, Oasis este incredibil de popular. Procesăm comenzile cât mai repede posibil, așa că vă rugăm să vă păstrați locul la coadă.”
Mii de lire sterline pentru un singur bilet la revânzare
Vineri, la scurt timp după ce a început o pre-vânzare de trei ore pentru un număr limitat de fani, biletele pentru concertele din Regatul Unit au fost listate pe site-uri de revânzare pentru mai mult de 6.000 de lire sterline. Asta înseamnă de aproximativ 40 de ori valoarea nominală a unui bilet în picioare.
Organizatorii turneului au declarat că biletele în picioare vor costa aproximativ 150 de lire sterline, în timp ce biletele standard pe scaune variază de la 73 de lire sterline la aproximativ 205 lire sterline.
În total, în jur de 1,4 milioane de bilete vor fi disponibile pentru cele 17 concerte în aer liber din Marea Britanie și Irlanda în iulie și august anul viitor. Formația Oasis a îndemnat oamenii să nu revândă bilete la prețuri mai mari pe site-uri care nu au legătură cu promotorul lor și a spus că acele bilete vor fi anulate.
Cum au ajuns membrii formației să facă „pace” de dragul muzicii
În această vară, Noel și Liam Gallagher au anunțat că au lăsat în urmă separarea lor acrimonioasă, confirmând reuniunea mult așteptată a trupei. Decizia a fost luată la 15 ani după ce grupul s-a destrămat în urma unei încăierări în culise la festivalul Rock en Seine din Paris.
Formația Oasis s-a format în Manchester în 1991 – componența originală era formată din Liam și Noel Gallagher, chitaristul Paul "Bonehead" Arthurs, basistul Paul „Guigsy” McGuigan și bateristul Tony McCarroll. Trupa s-a despărțit oficial în 2009 după o altercație în culisele festivalului Rock en Seine din Paris.
Editor : Iulia Bălăianu