„Ne-am dat seama că am descoperit ceva unic”. Ce au găsit arheologii în apropierea unor ruine biblice din Ierusalim

Data publicării:
O reţea veche de aproape trei milenii de canale săpate în piatră au fost descoperite în Ierusalim. (2)
Canalele, adânci până la genunchi şi datând din urmă cu 2.800 de ani, se află în afara zidurilor Oraşului Vechi din Ierusalim. Foto: Profimedia

O reţea veche de aproape trei milenii de canale săpate în piatră descoperite recent în Ierusalim i-a uluit pe arheologi, având în vedere absenţa unor descoperiri biblice comparabile şi legăturile evidente cu un străvechi templu şi palat evreiesc care a existat în trecut în apropiere, informează Reuters.

O reţea veche de aproape trei milenii de canale săpate în piatră au fost descoperite în Ierusalim. Foto: Profimedia
O reţea veche de aproape trei milenii de canale săpate în piatră au fost descoperite în Ierusalim. Foto: Profimedia

Canalele, adânci până la genunchi şi datând din urmă cu 2.800 de ani, se află în afara zidurilor Oraşului Vechi din Ierusalim. Ele sunt concentrate în două zone separate printr-o distanţă de 10 metri, potrivit Agerpres. 

Testele criminalistice realizate asupra canalelor nu au descoperit urme de sânge, a precizat Autoritatea Israeliană pentru Antichităţi - excluzând un potenţial rol jucat în sacrificarea animalelor pentru banchete sau în cadrul unor sacrificii religioase.

De asemenea, canalele nu par să fi fost construite pentru a permite scurgerea într-o singură direcţie sau să ducă spre un bazin unic, sugerând că nu erau folosite pentru eliminarea apelor reziduale sau a precipitaţiilor, a precizat aceeaşi instituţie israeliană, al cărei partener de cercetări ştiinţifice este Universitatea din Tel Aviv.

„Ne-am uitat la această instalaţie şi ne-am dat seama că am descoperit ceva unic”, a declarat arheologul Yiftah Shalev într-un comunicat, în care a spus că descoperirea reprezintă „un mister”.

Este posibil ca aceste canale să fi fost folosite pentru a pregăti o marfă „asociată cu economia templului sau a palatului”, a declarat arheologul Yuval Gadot în acelaşi comunicat.

„Producţia de pânză, de exemplu, necesită plasarea îndelungată a inului în apă, pentru ca acesta să se înmoaie. O altă posibilitate ar fi ca în acele canale să fi fost depozitate curmale, care erau lăsate să se usuce la soare pentru a produce sirop de curmale”, a adăugat Yuval Gadot.

Descoperirea arheologică, realizată în Parcul Naţional „Oraşul lui David”, va fi deschisă pentru public începând de săptămâna viitoare.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Telefoanele și conturile turiștilor, verificate la intrarea în SUA. Un mesaj anti-Trump a trimis acasă un...
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Pro FM
Kanye West intenționează să se mute în Europa: „Se simte nerespectat în SUA”. România, printre țările aflate...
Film Now
Emma, actuala soție a lui Bruce Willis, declarații după ce actorul a împlinit 70 de ani: „A avut o zi...
Adevarul
Reacția soției patronului de la Ferrari, după ce a aflat prețul avioanelor închiriate de Klaus Iohannis
Newsweek
1.150 lei în plus la pensie în aprilie. Ce pensie trebuie să ai ca să primești banii? Când îi iei?
Digi FM
Cine este John Ion Banu, candidat independent la alegerile prezidențiale. A emigrat în SUA înainte de...
Digi World
A urmat dieta carnivoră și a ajuns de urgență la spital. Cu ce probleme s-a confruntat
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Fiul lui Robert De Niro s-a transformat radical. Aaron Kendrick, surprins de paparazzi cu părul roz și tocuri
UTV
Andreea Bănică își îngrijorează fanii: „Am plâns ceva...”. Artista, în lacrimi pe rețelele de socializare