Video Misterul colierului de pe Titanic. A fost găsit după 111 ani. De ce nu au voie scafandrii să îl atingă

Data actualizării: Data publicării:
Wreck of RMS Titanic
Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia

Un colier care nu a mai fost văzut de peste 100 de ani a fost descoperit în epava Titanicului, în urma primei scanări digitale la dimensiunea normală a navei, scrie BBC. Richard Parkinson, directorul executiv al companiei Magellan, care a coordonat expediția, a spus că descoperirea este „ uluitoare” și a transmis că echipa de experții nu are voie să atingă colierul din cauza unui acord Regatul Unit-SUA care împiedică scafandrii să scoată artefacte din epavă.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

 

O companie de cartografiere la adâncime din Guernsey, Magellan, arată imagini cu o bijuterie din aur în forma unui dinte a unui rechin preistoric, denumit Megalodon, găsită în epava Titanicului. Membrii echipei au spus că vor încerca să identifice proprietarul colierului folosind inteligența artificială pentru a găsi membrii familiei acestuia printre cei 2.200 de pasageri care se aflau la bord când Titanicul s-a scufundat.

Imagini cu pasagerii, în special cu chipurile lor, dar și cu hainele pe care le purtau, vor fi atent analizate, ca parte din proiect, mai transmite compania.

Scanarea a fost efectuată în vara anului 2022 de către Magellan Ltd, o companie de cartografiere la adâncime, și Atlantic Productions, care realizează un documentar despre proiect.

Submersibilele controlate de la distanță de o echipă de la bordul unei nave specializate au petrecut mai mult de 200 de ore examinând epava de-a lungul și de-a latul. Au fost surprinse peste 700.000 de imagini din fiecare unghi, astfel că s-a ajuns la o reconstrucție fidelă 3D. Gerhard Seiffert de la compania Magellan, care a coordonat expediția, a spus că este cel mai mare proiect de scanare subacvatică la care a participat până acum.

„Adâncimea la care se află, aproape 4.000 de metri, reprezintă o provocare și din cauza curenților. Nu am avut voie să atingem nimic pentru a nu deteriora epava. O altă provocare a fost cartografierea fiecărui centimetru pătrat – chiar și părți neinteresante”, a explicat el. Scanarea arată atât scara navei, cât și câteva detalii mici, cum ar fi numărul de serie de pe una dintre elice. Prora, acum acoperită de rugină, este ușor de recunoscut chiar și după 100 de ani. O gaură imensă pe punte este indiciul că odinioară acolo a fost o scară interioară. Pupa este un munte de metal, această parte a navei fiind prima care s-a prăbușit pe fundul mării.

În jur sunt împrăștiate diverse obiecte, inclusiv părți ale lucrărilor metalice ornamentale de pe navă, statui și sticle de șampanie nedeschise. Se văd și bunuri ale pasagerilor, inclusiv zeci de pantofi. Parks Stephenson, care a studiat Titanicul de mulți ani, a spus că a fost „uimit” când a văzut pentru prima dată scanările. „Datorită lor poți să vezi epava ca niciodată până acum, în întregime. De asemenea, poți vedea cu adevărat în ce stare este acum epava." El a spus că studierea scanărilor ar putea oferi noi indicii și o nouă viziune despre ce s-a întâmplat cu Titanic în acea noapte fatidică a anului 1912.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri