Mircea Geoană, la 17 ani de la intrarea României în NATO: Suntem parte integrantă a celei mai de succes alianțe din istoria umanității

Data actualizării: Data publicării:
mircea geoana in fata sediului nato.
Mircea Geoană a transmis un meaj cu ocazia aniversării a 17 ani de la aderarea României în NATO.

Mircea Geoană, adjunctul secretarului general al NATO, a spus la împlinirea a 17 ani de la intrarea României în NATO că „niciodată în istoria României, o istorie agitată, cu geografie foarte expusă, nu am avut atât de multe garanții de securitate cum avem astăzi”. 

„17 ani de când România a aderat la NATO, mi-aduc aminte ca ministru de externe, în sediul vechi al Alianței, ridicam steagul României ca nou și mândru aliat în această formidabilă organizație. Cred că pentru România, acea zi a reprezentat un moment de cotitură în istoria noastră. Niciodată în istoria României, o istorie agitată, cu geografie foarte expusă, nu am avut atât de multe garanții de securitate cum avem astăzi. Împreună cu America și Canada, împreună cu aliații europeni, 3o de națiuni, suntem astăzi în cele mai puternice condiții de securitate din istoria națiunii române”, a spus Mircea Geoană.

„Au fost și elemente de progres economic pe care aderarea la NATO le-au adus României. În 20o4, România avea un PIB de 75 de miliarde de dolari, în 2020 avem 250 de miliarde de dolari. O creștere de peste trei ori a produsului intern brut. Fără a adera la NATO n-am fi aderat, probabil, la Uniunea Europeană”, a completat numărul 2 în NATO.

Citește și Klaus Iohannis, mesaj de Ziua NATO: Puterea Alianței se bazează pe solidaritatea statelor membre în îndeplinirea apărării colective

El a răspuns astfel întrebărilor puse de către cei care se întreabă care sunt beneficiile personale aderării la NATO și UE: „Fără aceste garanții de securitate, fără garanția faptului că suntem o țară predictibilă, liberă și democratică, nimic pozitiv nu se poate întâmpla pentru fiecare dintre noi”.

Mircea Geoană a spus că au fost și „câteva ingrediente care au stat în spatele acestui succes pentru România: în primul rând consensul politic”.

„Indiferent de guvernare, indiferent de ce culoare politică s-a alternat la cârma țării, am avut acest element de continuitate, un lucru important pe care trebuie să-l conservăm și în viitor. În al doilea rând, avem nevoie de încrederea cetățenilor noștri. Oricât de importante pot fi aceste organizații, dacă oamenii nu cred și nu se simt parte a acestui proiect, mai devreme sau mai târziu acest contract solemn va deveni mai șubred”, a mai spus Mircea Geoană.

Citește și Florin Cîțu, mesaj de Ziua NATO: România are o contribuţie activă şi semnificativă la misiunile şi operaţiile aliate

Adjunctul secretarului general al NATO le-a mulțumit cu această ocazie militarilor români pentru eforturile și sacrificiile făcute pentru a face din România o țară „mai influentă, mai respectată, și sper ca mulți români și românce să ocupe poziții de influență în organizațiile internaționale, cum o fac eu aici, la NATO”.

„Trăim într-o lume plină de riscuri, incertitudini și intensă competiție geopolitică. A fi membri NATO, a Europei, a fi parte a acestei familii occidentale de democrații și de națiuni libere este cea mai importantă garanție pentru astăzi, pentru mâine, pentru răspoimâine, pentru că această apartenență la NATO reprezintă o apartenență pe termen lung pentru România. Suntem parte integrantă și influentă a celei mai de succes alianțe din istoria umanității. Să profităm de ea, să devenim și mai importanți, și mai influenți, să ne bucurăm de faptul că trăim în libertate și în democrație”, a completat Mircea Geoană.

Editor : G.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara în care se vorbesc 839 de limbi. De trei ori mai multe decât în Europa
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”