Ministrul Turismului îi îndeamnă pe români să nu se mai ducă la schi în Austria

Data actualizării: Data publicării:
daniel cadariu isi tine ochelarii cu mana
Ministrul Turismului, Daniel Cadariu. Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Turismului, Daniel Cadariu, a declarat la Digi24 că numărul românilor care merg anual în vacanțe în Austria e în medie de 370.000, principala țintă fiind pârtiile de schi. El a subliniat însă că "nu numai în Austria sunt condiții ideale" pentru schiat și a enumerat alte țări europene unde condițiile "ar putea fi chiar și mai bune", transmițând astfel un mesaj românilor în contextul în care Viena se opune aderării României la Spațiul Schengen.

"Media numărului de turiști români în Austria este de 370.000. Anul trecut au fost doar 290.000, dar vorbim de un an cu restricții.

Prin comparație, numărul de turiști care vin din Austria în România nu se depășește bariera de 40.000. 

Anul acesta, potrivit statisticilor din primele 10 luni, din cei 1,3 milioane de turiști străini, doar 30.000 sunt din Austria.

E clar că principala țintă a turiștilor români în Austria sunt pârtiile de schi, însă știm cu toții că nu numai în Austria sunt condiții ideale pentru schiat. Sunt astfel de condiții, poate în unele cazuri și mai bune, în Elveția, Italia, Franța, Germania", a declarat ministrul Turismului.

Cadariu a calificat ca fiind "de neînțeles" atitudinea guvernului austriac care se opune aderării României la Schengen.

"Nu sunt nici argumente tehnice, nici o explicație din punct de vedere a unor interese economice. Capitalul austriac e prezent pregnant în multe domenii în România - bancar, petrolier, exploatări forestiere. E datoria noastră să insistăm până în ultimul moment ca mâine să primim acel vot unanim care ar permite intrarea în Spațiul Schengen", a conchis Cadariu.

Declarațiile integrale ale ministrului în materialul video atașat

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Sunteți mulțumit, tovarășe Ceaușescu?”: Gorbaciov și ultima confruntare în...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei